Ce nu înseamnă evoluţie

Posted on Februarie 19, 2009. Filed under: Creationism, evolutionism | Etichete:, , , , , |

E surprinzător de folositor ca atunci când vrei să înveţi sau să vorbeşti despre ceva, să cunoşti mai întâi ce înseamnă acel ceva (vorba matematicianului: o problemă înţeleasă este pe jumătate rezolvată). Aşadar, o definiţie (via wikipedia) a evoluţiei ar fi bine venită pentru cei care încă nu înţeleg la ce se referă ea:

Evoluţie = în genetică, termenul evoluţie desemnează fenomenul prin care caractere noi, utile speciei, apărute la un individ şi transmise descendenţilor acestuia ajung să fie adoptate de o populaţie. Evoluţia stă la baza speciaţiei (adică apariţia unor specii noi din specii existente).

Teoria evoluţionistă = o teorie în biologie care explică apariţia diferitelor tipuri de plante şi animale (ca şi a altor forme de viaţă ale Terrei) prin pre-existenţa altor tipuri, diferenţele între acestea fiind datorate unor modificări produse în generaţii succesive.

După cum bine se vede din definiţie, spre surprinderea multora, evoluţia nu are nimic de-a face cu apariţia vieţii pe pământ. Asta este treaba unei alte teorii numită abiogeneză: a nu se încurca cele două şi a nu se crede că dacă una este greşită, şi cealaltă este din oficiu.

Dr. Kent Hovind a.k.a. Dr. Dino este unul dintre cei mai faimoşi creaţionişti de peste hotare. Pentru el există nu mai puţin de 6 tipuri de evoluţie:

– cosmică: Big bang => hidrogen

– chimică: evoluţia elementelor chimice

– planetară: evoluţia planetelor şi a stelelor

– organică: viaţă din ne-viaţă

– macroevoluţie: evoluţie de la o specie la alta

– microevoluţie: schimbări în interiorul unei specii

Hovind habar n-are ce e aia evoluţie. El ia cuvântul din popor, unde evoluţie=ieri am luar 8 şi azi am luat nota 9, şi-l aplică cum îi convine lui unor teorii ştiinţifice. Evoluţia ca teorie biologică e bine definită (vezi definiţia) şi nu are nimic de-a face cu evoluţia elementelor chimice şi astrofizica (primele 3 puncte). Evoluţia aşa-zisă organică e abiogeneza. Singurele care au de-a face cu evoluţia biologică din lista lui sunt ultimele două, care defapt sunt acelaşi lucru. Macroevoluţie=microevoluţie pe o perioadă mai lungă de timp. Dacă creaţioniştii doresc să folosească ceva care să denumească evoluţia dintr-o specie în alta, să facă bine să caute un alt cuvânt decât macroevoluţie! Macroevoluţia nu înseamna asta, dar prin folosirea unui termen pe care şi biologii îl folosesc din când în când reuşesc să bage în ceaţă cetăţeanul de rând care, în eventualitatea în care aude cuvântul se gândeşte automat la definiţia greşită oferită de creaţionist.

Să revenim la lista de mai sus. În prezentările sale, Hovind începe prin a expune „minciunile” din primele 4 tipuri de „evoluţie”, după care trece la macroevoluţie. De ce? Dacă reuşeşti să induci prostimea în eroare că primele 4 teorii sunt greşite, cu atât mai uşor o va face cu evoluţia biologică. Nu de alta, dar creaţioniştii au probleme serioase în a înţelege sensul unor cuvinte, deci dacă celelalte teorii care conţin cuvântul „evoluţie” sunt greşite, şi cea biologică trebuie să fie.

Tot din definiţie se poate vedea că evoluţia nu este o religie. „Trebuie să crezi că e adevarată, deci tot o religie e şi asta”. Nu numai că cineva ce spune asta n-a înţeles nimic din evoluţia, dar nu a înţeles nimic din religie! Pentru mine, când cineva îmi spune asta, creierul meu traduce automat afirmaţia în „Sunteţi la fel de proşti ca şi noi”. Sincer, ce idiot ar aduce un astfel de argument?

Şi, la fel cum evoluţia nu e religie, creaţionismul nu e ştiinţific. Ştiinţa se ocupă doar de fenomene naturale. Creaţia este considerată un act supranatural, nu are nicio treabă şi nici nu ar trebui (dacă este adevărată) să poată fi explicată ştiinţific. Din nou, acelaşi sfat care l-am dat şi mai sus creaţioniştilor: găsiţi alt cuvânt, „ştiinţă” e folosit deja.

Listele creaţioniste se poartă şi pe la noi, cum ar fi aceea ce poate fi găsită pe apologeticum.wordpress.com care conţine o înlănţuire a explicaţiilor naturale ale vieţii oferite de-a lungul timpului. Titlu: Din istoria evoluţionismului. Alte minciuni şi alţii care nu înţeleg despre ce vorbesc. Din sfânta definiţie se vede clar de ce lista este o prostie: ba se vorbeşte despre trecerea de la non-viaţă la viaţă (treaba abiogenezei), ori se vorbeşte despre un proces ce nu este evolutiv. Doar pentru că explicaţia oferită este naturală, asta nu înseamnă că e evoluţie. Evoluţia are mecanismele ei specifice, orice altă explicaţie ce iese din raza acesteia îi trebuie un nou cuvânt şi o nouă definiţie. Şmecheria e aceeaşi: să vezi cât de stupide sunt teoriile evolutive oferite de-alungul timpului, şi tu să crezi automat că şi adevărata teorie a evoluţiei (pentru cei de pe apologeticum: aceeaşi Mărie cu altă pălărie, adică aceeaşi teorie cu alte explicaţii) este falsă.Exemple selectate:

Anaximandru (610-546 î. Hr.) credea că animalele au apărut din mare datorită căldurii solare; că la început erau acoperite cu o scoarţă de spini pe care apoi au pierdut-o.

Lucreţiu (98-55 î. Hr.) afirma că speciile au apărut prin combinarea întâmplătoare a unor elemente.

Albertus Magnus (1193-1280) era convins că plantele pot trece dintr-o specie în alta sub influenţa solului, a nutriţiei sau a altoirii. Credea că orzul se poate transforma în grâu, iar stejarul în viţă de vie.

Jean-Pierre Antoine de Monet, cavaler de Lamark (1744-1829), naturalist francez, considera că vietăţile au apărut spontan şi apoi au evoluat de la simplu la complex.

Niciuna nu este evoluţie biologică, chiar dacă Lamark a fost pe aproape: el a greşit mecanismul (credea că un individ îşi schimbă trăsăturile în timpul vieţii şi le transmite descendenţilor. ex: unei girafe i se lungeşte gâtul, deci descendenţii vor avea gâtul cel puţin la fel de mare. Pe-aproape, dar nu evoluţie).

Nu e de mirare de ce creaţioniştii nu înţeleg argumentele pro-evoluţie: au probleme cu înţelegerea unor cuvinte&expresii, cu atât mai greu trebuie să le fie cu probabilităţile, genetica & others. Fericiţi cei săraci cu duhul…

Anunțuri
Citește articolul întreg | Make a Comment ( 20 so far )

Singura cale: evoluţia

Posted on Octombrie 18, 2008. Filed under: Creationism, evolutionism | Etichete:, , |

Explicaţii în ceea ce priveşte transformarea vieţii s-au dat de când omul a început să-şi pună întrebări despre lumea care îl înconjoară. Generaţia noastră este pe departe cea mai norocoasă din acest punct de vedere pentru că suntem printre acei care pot spune că ştiu răspunsul la una din marile întrebări.  Cum a fost „creat” omul? El a evoluat dintr-o altă specie prin procese biologice foarte bine cunoscute în ziua de azi. O fi evoluţia considerată printre cele mai de succes teorii în lumea ştiinţei că tot degeaba, mulţi rămân la ideea că omul a fost creat printr-un procedeu miraculos de către Dumnezeu.

Pare o idee frumoasă, care-l face mai special pe om decât pe celelalte animale, care stabileşte o legătură strânsă între Creator şi creaţie. Toate bune şi frumoase, dar asta nu e o explicaţie! Lipseşte ceva: metoda. Cum exact a creat Dumnezeu, dacă este cazul de aşa ceva, omul? Să spui doar că l-a creat nu rezolvă absolut nimic. Ei bine, eu vreau să argumentez că singura cale prin care omul ar fi putut fi creat de către o fiinţă supranaturală este evoluţia.

Trăim într-o lume pe care noi o considerăm „naturală”, adică noi o putem percepe şi îi putem explica raţional funcţionarea. Pe de altă parte, supranatural înseamnă pur şi simplu ne-natural, ceva care nu poate fi explicat precum poate fi explicat naturalul. E crucial de înţeles că în lumea noastră naturală, se pot întâmpla doar evenimente naturale. Un eveniment supranatural nu se poate întâmpla pentru că nu poţi să acţionezi în natural cu altceva decât naturalul.

Cel mai uşor de înţeles acest lucru este cu ajutorul unei analogii sferă-plan. O sferă este un obiect tri-dimensional, pe când planul este ceva bi-dimensional. O sferă poate acţiona asupra planului în mai multe feluri, dar de fiecare dată efectul va fi bi-dimensional. Dacă sfera trece prin plan poate forma un punct, o curbă sau un cerc. Dar toate aceste elemente sunt naturale pentru plan, chiar dacă sfera poate fi numită supranaturală în sensul că ea conţine prin natura ei lucruri ce nu pot fi explicate prin geometria plană. Dacă un om ar trăi într-un plan, el nu şi-ar putea imagina sub nicio formă sfera, oricât de mult ar încerca, aşa cum şi noi nu ne putem imagina mai mult decât 3 dimensiuni în spaţiu.

Dumenzeu = sfera, universul = planul. Poate sfera (Dumnezeu) face ceva în plan (univers) care să nu fie consistent cu legile acelui univers? Nu prea cred. Asta mi se pare o problemă foarte interesantă pentru cei care contestă evoluţia, cum altfel putea Dumnezeu crea? O grămadă de lut nu poate prin niciun eveniment natural să devină om printr-o suflare. Din lut trebuie să se ajungă la ADN cumva. Cum mai exact? Orice creaţie implică o metodă, iar metoda oferită de fundamentaliştii religioşi nu doar că e improbabilă, eu cred că e chiar imposibilă. Oamenii au pus în cârca lui Dumnezeu multe lucruri: fulgere, ploi, boli etc. despre toate am descoperit însă că se întâmplă în mod natural, altfel spus, nu trebuie să existe un agent supranatural care să le explice. Apariţia omului intră în aceeaşi categorie, atâta că lumea se dă la o parte mult mai greu decât atunci când a venit vorba despre tunete şi fulgere.

Revenind la metodă: nu poţi ajunge direct la om fără să treci prin mulţi alţi paşi. Omul are 46 de cromozomi, pentru asta trebuie să existe viaţa cu mai puţini cromozomi pentru că nu pot apărea pur şi simplu 46 de cromozomi. Apare unul, doi, şi după aceştia alţii prin metode naturale. Deja când ai un cromozom ai o formă de viaţă care nu este om. Ca să aduni toate materialele pentru a construi un om îţi trebuie alte materiale date, care la rândul lor au o anumită provenienţă şi o explicaţie.

Ca să rezum, omul nu poate fi creat altfel decât printr-o metodă naturală. Dar o metodă naturală implică o explicaţie din care supranaturalul e deja exclus. Poate e implicat, poate nu, dar nu e nevoie deloc de acesta pentru explicarea fenomenului. Cunoaşte cineva vreo alternativă mai bună decât evoluţia?

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 24 so far )

Dilema lui Cornel

Posted on Septembrie 11, 2008. Filed under: Creationism, evolutionism | Etichete:, , , , |

Citeam ieri pe TLP un post şi am dat de încă un “specialist” în ale evoluţiei . Numele lui este Cornel Dragoş, profesor şi colaborator al revistei “Argeşul Ortodox”, care, printre altele, a făcut o pasiune pentru evoluţionism. (puteţi citi articolele lui aici: http://laurentiudumitru.ro ).

Astfel, într-un articol aflăm de veşnicele pericole pe care evoluţionismul le-ar putea aduce. Citez: “Principala cauză a majorităţii problemelor sociale prezente, inclusiv avortul, violenţa domestică, rasismul, jaful sau crima, o constituie deprecierea vieţii umane. Dacă omul nu este decât „un animal vorbitor”, de ce am aştepta mai mult de la el?” În primul rand, acesta nu se califică ca argument. Orice teorie ştiinţifică trebuie tratată ca atare, adică prin metode ştiinţifice, nu prin pseudo-argumente emoţionale. Cum naiba să tratezi un astfel de subiect în lumina consecinţelor pe care le-ar putea avea? Ceea ce interesează la o teorie este veridicitatea ei, oricât de neplăcute ar fi consecinţele.

Aflăm că Hitler e mare suporter al evoluţionismului şi asta a dus la celebrele sale crime împotriva umanităţii. Poate că lui Cornel nu-i prea surâde ideea de selecţie naturală, dar cu siguranţă o altfel de selecţie funcţionează perfect la el. Asta pentru că Hitler, în nenumărate rânduri, de-a lungul carierei sale a vorbit despre credinţa sa: “Astăzi consider că acţionez după voinţa Creatorului: apărându-mă de evrei, pun mâna pentru lucrarea Domnului”. E destul de complicat de stabilit care era într-adevăr crezul său, pentru că a vorbit de multe ori şi împotriva religiei sale (romano-catolică), cel mai probabil s-a folosit de creştinism pentru a păcăli masele. La fel s-a întâmplat şi cu evoluţionismul, văzut ca o bună oportunitate de a “demonstra” superioritatea rasei caucazine. Deci, argumentul lui Cornel e cu atât mai penibil cu cât te gândeşti că după acelaşi raţionament, profesorul ar ajunge la concluzia că nici religia sa nu ar fi demnă de încredere. Din fericire, nu aşa stă cazul şi cu asta mă întorc la dilema lui Cornel.

Iată ce se întreabă acesta: “Din clasele liceale am reţinut că la mamifere, animalele cu reproducere sexuată, numărul cromozomilor este par. Determinările arată că toate speciile de maimuţe au 48 de cromozomi, în timp ce omul are numai 46. Din cauza acestei discontinuităţi nu putea avea loc o evoluţie continuă de la maimuţă la om, deoarece nu poate exista nici o specie de mamifer cu 46,5 cromozomi (sau alt număr neîntreg) şi nici măcar cu 47 de cromozomi. Există şi autori, apărători ai ideilor evoluţioniste, care susţin că transformarea maimuţă-om s-ar fi realizat brusc, prin contopirea unor cromozomi ai maimuţei. Lipsiţi de cunoştinţe solide referitoare la mutaţiile genetice, ei „uită” că la mamifere nu este posibilă apariţia unui individ viabil şi fertil, care să prezinte o mutaţie atât de radicală. Alţi susţinători ai umanizării maimuţei afirmă transformarea lentă (în milioane de ani) a mamiferului în om, concomitent cu transformarea cromozomială bruscă. Să mai risipim cerneala pentru a comenta o asemenea atitudine „ştiinţifică”?” Pare interesantă întrebarea, dar s-a răspuns la ea de ceva timp. Acesta este încă unul din locurile în care evoluţia ar putea fi refutată, dar lucrurile nu stau aşa. Minunea s-a întâmplat şi se numeşte cromozomul 2 uman. (să se înţeleagă ca pereche de cromozomi) Acesta este considerat de specialişti ca fiind rezultatul fuziunii dintre două perechi de cromozomi ale unor strămoşi. De unde putem ştii lucrul acesta? Genele aflate pe cromozomul 2 uman sunt aproape identice cu cele aflate la o specie foarte apropiată de noi, Pan paniscus, o specie de cimpanzeu (genul Pan). Aproape identice, cu o mică precizare: infromaţia se află pe doi cromozomi. La fel se poate spune şi despre genele de pe doi cromozomi când vine vorba de urangutani şi gorile, cu ceva mai puţine similitudini. Lucrul e de aşteptat, având în vedere că omul e mai apropiat de cimpanzeu decât de urangutani sau gorile.

Din clasele liceale, vorba profesorului, se ştie că orice cromozom are un centromer. Surpize, surprize, în cromozomul 2 uman există rămăşiţele unui al doilea centromer. Tot din liceu, am aflat că la capătul oricărui cromozom se află telomerii, dar în cazul cromozomului 2 uman, se găsesc secvenţe telomerice în centrul acestuia!

E rezolvată şi problema mutaţiei. Nu a fost niciuna, a fost o fuziune. Oricum, e de apreciat faptul că măcar profesorul Cornel Dragoş a nimerit numărul de cromozomi la om, spre deosebire de Pr. Arsenie Boca (http://sceptiq.blogspot.com/2008/03/sa-invatam-genetica-cu-pr-arsenie-boca.html).

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

Hai că se poate!

Posted on Septembrie 9, 2008. Filed under: apologetica, Creationism, evolutionism, video | Etichete:, , , , |

Spuneam într-un post recent că evoluţia şi Biblia se pot armoniza . Eu aş îndrazni să spun nu numai că se armonizează, dar majoritatea argumentelor aduse împotriva evoluţionismului sunt pur şi simplu extrem de slabe. Am să enumăr argumentele pe care le-am auzit de-a lungul timpului şi am să vă spun de ce nu cred că au vreun sens:

1. Unul din cele mai recurente argumente sună aşa: Biblia spune că Dumnezeu ne-a creat după imaginea Sa, nu că am fi evoluat în imaginea sa. În primul rând, „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, nu are nimic de-a face cu trupul, ci cu sufletul. De fapt, e imposibil să aibă ceva în legătură cu trupul pentru că asta ar însemna că şi Dumnezeu are trup. Asta ar contrazice Ioan 4:24, dar oricum nu asta e marea problemă, ci faptul că dacă Dumnezeu ar fi într-adevăr şi fizic, El nu ar fi putut crea universul. O fiinţă 3D nu poate crea un univers 3D. Trebuie neapărat să se afle înafara sa, să-l transceandă.
2. Biblia spune că nu a existat moarte înaintea căderii omului în păcat. That’s a big fat lie! Principalul verset utilizat pentru a sugera o astfel de interpretare este Romani 5:12 „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit.” Oricine poate vedea că Pavel nu se referă la vreun animal sau vreo plantă, ci doar la oameni. La fel se întâmplă şi cu Corinteni I 15:21.
3. Argumentul se extinde la Geneză 1:17: „Dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit”. Adam şi Eva nu au murit în ziua în care au păcătuit, deci rămâne posibilă doar varianta ce se referă la moartea spirituală datorită căderii în păcat. Interesant e totuşi că versetul de mai sus nu are sens decât dacă Adam ştia ce înseamnă moartea. El nu întreabă ce este moartea, deci cel mai probabil ştia ce este pentru că o văzuse întâmplându-se în natură.
4. Celebra argumentare prin apelare la emoţie: „Tu crezi că Dumnezeu ar lăsa să moară atâtea animale nevinovate de-a lungul a mii de ani?” Bu-hu-hu. Şi cu ce mă ajută că ar fi murit după căderea omului în păcat? Animalele nu posedă suflet, deci ele nu au nicio treabă cu Dumnezeu, nu trebuie să dea niciun fel de răspuns pentru ceea ce fac. Dar dacă ele nu pot păcătui, este drept ca Dumnezeu să lase să moară animale din cauza greşelilor omului? Nu te omor azi că te omor mâine. Argumentul ăsta e zero. Plus că, dacă animalele au murit doar după cădere, ce făceau carnivorele cu colţii? Mâncau plante?

5. Evoluţionismul contrazice Geneza 2:7: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţarina pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.” Slabe şanse să se fi întâmplat aşa literalmente. Pe lângă faptul că versetul ar complica mai mult lucrurile în loc să explice ceva, cum poate cineva alege dintre acest verset şi Sura 96:1-2 din Coran care ne informează că am fost creaţi dintr-o picătură de sânge? Cred că o interpretare metaforică e bine venită. Ar putea să sublinieze (îmi dau şi eu cu părerea) umilinţa naturii umane, în contrast cu cea divină, vezi antiteza cer-pământ. Noi suntem mici, Dumnezeu e mare, noi suntem jos, Dumnezeu e sus (“jos” şi “sus”, evident, tot metaforic).

Singurul punct, al cincilea, în cazul în care e adevărat, ar putea denunţa evoluţionismul. Mă rog, l-ar denunţa din perspectivă biblică, el rămâne aşa (adevărat) cu sau fără texte sfinte.

Dacă eşti credincios şi vrei să dai o şansă evoluţionismului, poţi începe de aici:

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 8 so far )

Cât de complexă e ireductibilitatea complexă?

Posted on Septembrie 4, 2008. Filed under: evolutionism, Intelligent Design | Etichete:, , , , |

Ireductibilitatea complexă este un termen inventat de către Michael Behe, cel mai celebru suporter al Intelligent Design-ului. Teoria e foarte simplu de înţeles: un organism este ireductibil din punct de vedere complex dacă extragându-i-se doar o mică parte din organism şi, cel mai important, ORICE parte, acesta încetează să funcţioneze.

Aceasta idee i-a venit gândindu-se la celebrele vorbe ale lui Darwin: „Dacă se poate arăta că un singur organism nu putea evolua dintr-o formă inferioară de viaţă, atunci teoria mea s-ar destrăma”. Într-adevăr, dacă Behe, care spune că a găsit câteva lucruri în biologie care sunt ireductibile, are dreptate, atunci bye-bye evoluţionism.

Cel mai celebru exemplu care se poate da este flagelul bacteriei, care ajută în locomoţia acestora. Behe spune că nu ar fi putut evolua în mod natural, dar totuşi aşa este?

Pentru ca Behe să aibă dreptate, ar însemna ca părţile din care este constituit flagelul să fie nefolositoare în sinea lor. Şi, surprize-surprize, lucrurile nu stau aşa: dacă se scot chiar şi 40 din cele 50 de părţi distincte ale flagelului, el rămâne perfect funcţionabil. Este vorba despre un sistem de la baza flagelului care are un rol secretor (sistemul TTSS prin care bacteriile injectează toxine în membrana gazdelor lor). Argumentul ID-ului nu face faţă nici propriilor pretenţii.

Un alt exemplu dat de Behe este legat de coagularea sângelui. Acesta susţine că proteinele implicate în acest proces sunt mult prea complexe pentru a fi evoluat gradat. Argumentul mai pe larg: niciuna dintre proteine nu face altceva decât să ajute la coagularea sângelui, iar în lipsa uneia din proteine sângele nu se coagulează. Testele arată încă o dată cu totul altceva. Dacă se ia o proteină (numită factorul XII), sângele nu coagulează. Nu coagulează la oameni, dar coagulează la alte animale cum ar fi balenele şi delfinii. Dar totuşi, pentru ca Behe să aibă dreptate ar trebui ca în orice organism coagularea să nu fie posibilă în lipsa factorului XII. Cum atunci, dacă sângele se coagulează doar dacă are un anumit număr de proteine, se coagulează totuşi şi fără anumite proteine? Dacă se iau 3 proteine, sângele tot se coagulează la unii peşti.

Un alt exemplu forte venit din parte ID-ului este sistemul imunitar. De când Behe l-a prezentat (acum vreo 12 ani) şi până în prezent s-au scris nu mai puţin de circa 60 de lucrări şi circa 10 cărţi care explică cum sistemul nostru imunitar a evoluat. Pus în faţa acestor dovezi în cazul Dover (unde s-a decis dacă Intelligent Design-ul să devină sau nu materie de şcoală), Behe a răspuns că tot nu sunt dovezi suficiente…

Mai mult decât atât, se pot explica uşor anumite mecanisme prin care organismele complexe pot evolua. Un model ar putea fi ceea ce se numeşte preadaptare, când o anumită trăsătură biologică îşi schimbă funcţionalitatea. Cel mai cunoscut exemplu este cel al penelor în cazul păsărilor care, iniţial au evoluat pentru a regla temperatura corpului păsărilor, iar mai târziu au fost adaptate pentru zbor.

O altă metodă prin care ar fi putut evolua unele organisme complexe este următorul: se dezvoltă anumite părţi cu anumite funcţionalităţi, şi tot aşa încă câteva părţi cu ajutorul celor dinainte. Se întâmplă uneori însă ca un anumit complex biologic să ajungă la un stadiu în care nu mai are nevoie de anumite părţi de care s-a folosit pentru a evolua şi se eliberează de acestea. Acest proces ne poate face foarte greu să determinăm cum a evoluat acea parte a organismului pentru că nu mai avem anumite părţi cu ajutorul cărora a evoluat.

După umila mea părere, ireductibilitatea complexă ar fi cel mai bun argument pentru design. Cu toate acestea, după cum bine s-a văzut, nu avem motive să credem că există astfel de organisme. ID-ul îşi taie craca de sub picioare. So long Behe!

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Geniul lui Darwin

Posted on Septembrie 4, 2008. Filed under: Darwin | Etichete:, , |

See episodes 1-3 here!

Foarte recent a apărut pe Channel 4 un documentar alcătuit din 3 părţi despre geniul lui Charles Darwin. Documentarul e prezentat de (aţi ghicit) Richard Dawkins. Printre subiectele abordate: viaţa lui Darwin, cum a ajuns el să elaboreze faimoasa sa teorie, ce repercursiuni teologice a avut pentru Darwin noua sa concepţie despre viaţă şi nu în ultimul rând, în episodul 3, statutul teoriei în ziua de astăzi în special în cercurile religioase. Dawkins a fost destul de draguţ încât a permis posibilitatea vizionării acestei serii pe site-ul său: richarddawkins.net. A, şi în cazul în care nu aţi văzut nici celelalte documentare ale sale, The root of all evil? şi The enemies of reason, treceţi la treabă. Vizionare plăcută!

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Despre titlu

Posted on Septembrie 3, 2008. Filed under: Darwin, Uncategorized | Etichete:, |

Poate că vă întrebaţi ce vrea să însemne titlul acestui blog. Ideea a fost destul de spontană, singurul lucru pe care eram destul de sigur e că mi-ar plăcea să-l aibă pe Darwin în titlu. Cum WordPress nu permite apostroful, mi se părea cam nasoală ideea cu Darwin’s God. Cum vroiam să leg cumva divinitatea de Darwin, mi-a venit în minte celebrul “Jesus fish”, deci l-am trimis pe Darwin la pescuit, însemnând într-un fel căutarea adevărului în lumina teoriei sale.

Acest blog nu va fi doar despre evoluţionism, ci şi despre multe altele care au de lucru cu religia: istorie, arheologie, critică textuală, compararea religiilor, religia în România etc. A, şi nu în ultimul rând apologetică creştină 😉 Ar putea părea din tonul unor articole pe care le voi posta că aş fi sceptic, deci să lămurim un lucru: sunt creştin (catolic dacă vă intersează şi denominaţia).

Cu speranţa că o să vă facă plăcere acest blog, vă invit să vă luaţi undiţa şi să luaţi loc pe ponton lângă bătrânul Darwin!

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...