Al dracului coincidenţă!

Posted on Decembrie 26, 2008. Filed under: Creationism, evolutionism, Intelligent Design | Etichete:, , , , |

Alături de cromozomul uman nr. 2, retroviruşii sunt cea mai bună dovadă a faptului că omul şi maimuţa au un strămoş comun. Retroviruşii sunt viruşi ce conţin ARN ce se revers-transcriptează în ADN pentru a se integra în genomul gazdei (cel mai cunoscut retrovirus este HIV-ul).

Majoritatea retroviruşilor afectează celulele corpului, deci înafara deranjului pe care-l cauzează în individul respectiv, nu cauzează probleme urmaşilor. Se poate întâmpla însă ca celula afectată să fie un ovul sau un spermatozoid, iar atunci secvenţa retrovirală se transmite generaţiilor viitoare şi rămâne permanent (sau pentru foarte mult timp) parte din ADN-ul indivizilor.

Acum, în ceea ce priveşte evoluţia, ceva ar fi de aşteptat: dacă omul şi maimuţa au un strămoş comun, ar trebui ca cele două specii să aibă retroviruşi identici, care au fost prezenţi în strămoş înainte de separarea celor două specii. Şi, surprize-surprize, asta se şi întâmplă (încă un loc în care evoluţia ar putea fi uşor demontată şi nu este): omul şi cimpanzeul au 7 secvenţe retrovirale identice (literalmente identice, unde retrovirus = 500 de perechi de baze). Să trecem acuma la calcule:

1 retrovirus = 500 perechi de baze (1 ADN e aproximativ 3 miliarde de perechi de baze)

posibilităţi de integrare = între 500 şi 2000, în fiecare din aceste cazuri cu posibilităţi între 100.000-250.000

Luând cel mai defavorabil caz, posibilitatea ca un retrovirus să se integreze într-un loc este de 1 la 50.000.000 (de reţinut că, la oameni şi maimuţe, nici măcar o nucleotidă nu este folosită de două ori ca spaţiu de integrare de către doi retroviruşi diferiţi).

Deci, în cazul în care omul şi maimuţa nu au un strămoş comun, care e probabilitate ca 2 retroviruşi identici să se integreze în acelaşi loc? Aproximativ 1 la 5*1014 (aproximativ pentru că ADN-ul la om şi maimuţă nu sunt chiar identice). Cred că nici nu mai are rost să mă complic să calculez probabilitatea pentru 7 astfel de cazuri, ideea este clară: aceasta este cea mai mare lucrare a lui Satan, e incredibil cum a reuşit el să păcălească oameni de ştiinţă făcând să pară că omul şi maimuţa au un strămoş comun.

Să fim serioşi, orice om onest ar trebui să recunoască că aceasta este o dovada foarte bună în favoarea evoluţiei omului dintr-o altă specie. Chiar şi Michael Behe, cel mai celebru proponent al Intelligent Design-ului, acceptă evoluţia omului (el are alte griji, precum ireductibilitatea complexă).

Anunțuri
Citește articolul întreg | Make a Comment ( 28 so far )

Micro vs. Macro

Posted on Noiembrie 29, 2008. Filed under: Creationism, evolutionism | Etichete:, , |

Printre cele mai utilizate trick-uri ale creaţioniştilor este distorsionarea unor termeni ştiinţifici astfel încât noua definiţie să le dea lor de câştig. Vorba aia: dacă dovezile nu-ţi susţin teoria, aruncă dovezile!

Campionul acestor termeni aş spune eu că este cuvântul teorie. Totuşi, incontestabil pe locul doi şi cu pretenţii de lider stă cuvântul „microevoluţie”. Ce o să-ţi spună un creaţionist? Microevoluţia (variaţia în cadrul unei specii) este un fapt incontestabil şi dovedit, macroevoluţia (transformarea unei specii în altă specie) e problema. Cuvântul ăsta m-a păcălit foarte mult şi pe mine, obişnuiam să susţin de câte ori aveam ocazia că doar macroevoluţia nu a fost dovedită. E un caz mai special de distorsionare pentru că de obicei aceasta este definiţia la care se gândeşte şi un specialist. Totuşi, creaţioniştii nu folosesc termenii cum trebuie. Ei se folosesc de această divizare pentru a crea impresia că ar fi două lucruri foarte diferite. Pentru un biolog, nu există însă mare diferenţă între cei doi termeni: macroevoluţia e pur şi simplu microevoluţie pe termen lung. Ambele se întâmplă la fel, prin aceleaşi mecanisme, din aceleaşi motive. De fapt, nici nu se utilizează foarte des aceste cuvinte pentru că nu au o importanţă deosebită în evoluţionism.

Ce e mai plauzibil?:

Scenariu 1: Macroevoluţia e microevoluţie pe termen lung: nu poţi umbla un kilometru fără să faci mai mulţi paşi.

Scenariu 2: Dumnezeu a creat ADN-ul şi i-a ordonat să nu macroevolueze.

Creaţioniştii se poartă de parcă ar fi o barieră magică care opreşte ADN-ul din transformare. Cum era de aşteptat, nu avem cunoştinţe despre aşa ceva.

Mai există o problemă: definirea speciei. Nu există vreun consens pentru stabilirea a ce determină ceva să fie o specie nouă sau nu. Aşa că, chiar dacă li se prezintă o dovadă pentru macroevoluţie, creaţioniştii pot scăpa ieftin: spun că acel animal e tot din specia respectivă şi au scăpat. Sau, mai rău, spun că e altă specie; şi cum ştiu ei sigur că ceva nu poate macroevolua, au rezolvat treaba. Niciuna din căi nu e rezonabilă.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 2 so far )

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...