Romanii

În secolul al VIII-lea î.Cr. când a fost creată, Roma nu era decât un stat. Cu timpul însă, ea devine un oraş foarte puternic care ajunge să cucerească între secolele II şi I î.Cr. Grecia, Asia Mică, Iudeea, Spania şi Galia. Astfel Roma devine un vast imperiu, unul dintre cele mai mari din istoria lumii.

Universul religios roman este foarte bogat, în special datorită influenţelor din urma cuceririlor teritoriale. Izvoarele istorice pe baza cărora s-a reconstruit religia romană sunt împărţite în două mari categorii: izvoare arheologice (temple, altare, monumente, basoreliefuri, statui etc.) şi izvoare istorico-literare (scrierile lui Cato, T. Varro, Cicero, Vergilius, Ovidiu, Plutarh, Titus Livius etc.).

Cultul domestic

Primii zei veneraţi de romani sunt cei care ocrotesc familia. Astfel, fiecare familie cinsteşte divinităţile casei. Tatăl familie era considerat preot, el săvârşeşte numeroase ritualuri în faţa altarului domestic numit larariu. În fiecare zi sunt depuse pe altar ofrande aduse divinităţii protectoare a casei, numită lar: vin, pâine, fructe. În ajunul căsătoriei, fetele îi oferă păpuşile, în semn că acum copilăria lor s-a terminat. Penaţii sunt cei care veghează asupra mobilierului şi a cămării, în timp ce un geniu îl ocroteşte pe tatăl familiei, ale cărui rugăciuni şi ofrande sunt menite să alunge ghinioanele. Nu în ultimul rând manii, adică spiritele strămoşilor, fac şi ei obiectul unui cult.

Cultul imperial

Cultul imperial se dezvoltă în secolul I î.Cr., o dată cu împăratul Augustus. Persoana împăratului devine sacră, fiindu-i adus un cult în tot Imperiul Roman. Lui Augustus îi era închinată luna august, iar în prima zi a lunii aveau loc sărbători. Împăratul era slăvit prin statui, templele având sculpturi ce înfăţişau pe conducătorul suprem. După moartea sa, senatul îl deifică. Începând cu a doua jumătate a secolului I d.Cr., împăraţii se doresc a fi consideraţi zei încă din timpul vieţii: Nero se identifică cu Apollo, Commodus cu Hercule, Domiţian cu Jupiter.

Aderarea şi participarea la populaţiei la cultul imperial devine politică de stat obligatorie în întreg Imperiul Roman, ca semn de loialitatea faţă de puterea imperială, orice refuz de a se supune acestor norme ducând la persecuţii, cum s-a întâmplat cu creştinii din primele secole d.Cr.

Caracteristicile religiei romane:

politeismul – caracteristică specifică lumii antice, influenţată îndeosebi de religiile etruscă şi greacă;

religia are un puternic carcater social, impactul credinţelor fiind un puternic factor în desfăşurarea istoriei Romei;

respectul religios pentru tradiţie, pentru lege, pentru disciplină şi devotamentul pentru stat;

toleranţa exprimată faţă de religiile popoarelor cucerite, religia romană împrumutând foarte mult de la ele, cu condiţia ca acestea să nu pericliteze statul roman;

puternica implicare a statului în religie;

sacralizarea autorităţii imperiale, ceea ce va duce la „cultul împăratului”;

sacralizarea Romei, „locul cel mai demn de întâlnire al tuturor zeilor de pe Pământ” (Ovidius);

conturarea unor mituri specifice Romei: mitul întemeietorului (Romulus) şi mitul jertfei (Remus).

Panteonul roman

Ajunşi stăpâni peste greci, romanii stabilesc corespondenţe între zeii lor şi cei ai grecilor, schimbându-le numele şi uneori funcţiile. Principalii zei romani sunt:

Jupiter – zeul suprem, zeu al cerului, al luminii şi fulgerului. Corespondentul lui Zeus din panteonul grec;

Junona – soţia lui Jupiter, formează cuplul divin cu acesta. Corespondenta sa în mitologia grecă este Hera;

Marte (Ares) – zeul războiului, considerat strămoşul poporului roman, „tatăl” lui Romulus şi Remus;

Ianus – zeul porţilor, cel cu „două feţe”, orientate atât spre trecut, cât şi spre viitor;

Minerva (Atena) – zeiţa ştiinţelor şi a artelor;

Venus (Afrodita) – zeiţa dragostei;

Neptun (Poseidon) – zeul mării;

Mercur (hermes) – zeul comerţului;

Bacchus (Dionysos) – zeul vinului;

Ceres (Demeter) – zeiţa agriculturii;

Apollo (Apollo) – zeul luminii;

Diana (Artemis) – zeiţa vânătorii;

În paranteză sunt notate denumirile corespunzătoare din panteonul grecesc.

În mitologia romană apar de asemenea şi eroii greci, dintre care cel mai celebreu este Hercule, Hercales din mitologia greacă.

Şi în privinţa lăcaşurilor de cult Roma a traversat mai multe perioade de evoluţie începând cu locurile sacre ale lumii arhaice romane (coline, grote) şi sfârşind cu mari temple ridicate după model grec sau etrusc (cele mai renumite sunt templele de pe colina Capitoliu, închinate lui Jupiter, Junonei şi Minervei). Printre cele mai renumite sărbători amintim:

sărbătoarea consacrată zeului Ianus (1 ianuarie);

sărbătoarea Lupoaicei (15 februarie);

sărbătoarea echinoxului de primăvară (martie);

sărbătoarea florilor (mai);

sărbătoarea Saturnaliilor (decembrie).

Preoţii – se aflau sub ordinele marelui pontif (Pontifex Maximus) care era desemnat pe viaţă (titlul a fost acordat începând cu împăratul Augustus, secolul I î.Cr.). Acesta fixa calendarul sărbătorilor, în timpul cărora au loc curse de care şi lupte de gladiatori. Tot el stabileşte zilele în care poporul trebuia să lucreze şi zilele în care nu se lucra deloc, acest lucru fiind interzis de către zei. Existau mai multe persoane cu importanţă în stat. Printre ele, se numărau flaminii (responsabili cu buna desfăşurare a ceremonialului religios) şi vestalele Acestea erau numai femei, într-un templu închinat zeiţei Vesta, păzitoare a focului sacru, vestalele trebuind să menţină focul aprins. Femeile erau recrutate încă de la vîrsta de zece ani şi erau în funcţie timp de 30 de ani, ele fiind nevoite să-şi păstreze virginitatea. Nu în ultimul rând, un rol semnificativ în universul religios roman îl au ghicitorii, numiţi şi haruspici, care cercetau măruntaiele animalelor jertfite pentru a afla voinţa zeilor. Augurii, tot un fel de ghicitori, studiază zborul păsărilor sau forma norilor.

Cultul morţilor – romanii practicau înhumarea şi incinerarea morţilor, rituri împrumutate de la greci. Morţii erau încredinţaţi strămoşilor ce au devenit „zei”. Familia avea anumite obligaţii înainte şi după înmormântare şi erau riguros respectate. De trei ori pe an, în lunile august, octombrie şi noiembrie, existau ritualuri speciale legate de lumea morţilor, acestora aducânduli-se ofrande.

Vechea religie romană suferă multe transformări, aflându-se în cădere liberă. Tentativele de restaurare a religiilor păgâne au eşuat, cerştinismul devenind religia oficială a Imperiului Roman în august 325 d.Cr. (sinodul de la Niceea).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: