Egiptenii

Egiptenii sunt consideraţi de către „părintele istoriei”, Herodot, în lucrarea intitulată „Istorii”, ca fiind „cei mai religioşi dintre oameni”. Şi astăzi, de-alungul Nilului, se înalţă templele pe care vechii egipteni (3200 î.Cr. – 30 î.Cr.) le-au clădit pentru a-şi cinsti zeii.

În reconstituirea universului religios al vechilor egipteni au contribuit numeroase izvoare arheologice, literare şi artistice:

piramidele (mormintele faraonilor);

templele – divine şi funerare;

textele piramidelor (hieroglifele) – pictate în albastru pe pereţii interiori ai piramidelor şi cuprind formule rituale, imnuri sacre, rugăciuni etc.;

textele sarcofagelor – cuprind sfaturi pentru viaţa de dincolo, incantaţii, vrăji, rugăciuni etc.; prin vrăji egiptenii considerau că pot transforma răposatul în orice formă (om , animal etc.) şi-ar dori şi de asemenea pot să-l facă pe răposat să rămână alături de cei pe care i-a iubit pe pământ;

„Cartea morţilor” – conţine formule magice, descântece, cu scopul de a-l ajuta pe cel care părăseşte această lume;

alte texte: „Cartea lumii de apoi”, „Cartea peşterilor”, „Cartea porţilor”, „Cartea balaurului” etc.

Operele scriitorilor greci şi romani impresionaţi de religia egipteană: Herodot, Strabon, Plutarh etc.

Faptul că religia a stat la baza modelării întregii civilizaţii egiptene se verifică prin conexiunile evidente între aceasta şi fenomenele politice, artistice, culturale din evoluţia istoriei egiptene.

Debutând ca o religie a naturii, adorând în mod deosebit Soarele, dar şi animalele (zoolatria), religia egipteană cunoaşte în cele trei milenii de existenţă un amalgam de elemente, curente, idei, tendinţe, de multe ori contradictorii, datorate lipsei unei dogme care să-i confere stabilitate şi unitate.

Panteonul egiptean

Fiecare regiune a Egiptului îşi avea proprii zei, însă existau anumiţi zei recunoscuţi de toţi:

1) Ra (sau Amon-Ra) – zeul Soarelui. Purta pe cap un disc solar, se naşte în fiecare dimineaţă şi dispare în fiecare seară.

2) Osiris – este primul rege al Egiptului. Fratele său, Seth, îl ucied şi îi taie trupul în 14 bucăţi, pe care le împrăştie în tot Egiptul. Soţia sa, Isis, îi reconstituie trupul, înfăşurându-l înfâşii de pânză şi îşi învie soţul. Osiris este prima mumie şi devine zeul morţilor. Împreună cu Isis formează perechea divină, cea din urmă fiind zeiţa vieţii.

3) Horus, fiul lui Isis şi Osiris – îşi răzbună tatăl îndepărtându-l pe Seth de la tron. El este un zeu cu trup de om şi cap de şoim, protector al faraonului.

4) Thot – zeu al lumii, considerat „părinte” al înţelepciunii, al artelor şi al ştiinţelor, inventatorul hieroglifelor. Avea corp de om şi cap de pasăre.

5) Nut – zeiţa cerului, inventatoarea stelelor.

6) Ptah – zeu al pământului şi al morţii (mumificatorul). Avea ca animal sacru taurul Apis.

În jurul anului 1360 î.Cr., faraonul Amenhotep al IV-lea încearcă să impună un singur zeu, pe Aton, zeu al Soarelui. După moartea sa însă se revine la vechea tradiţie de care egiptenii erau foarte ataşaţi.

Mitologia egipteană

Evident că religia egiptenilor nu era privată de nenumărate mituri legate de facerea lumii şi a omului. În fiecare oraş se făurea propria cosmogonie, existând astfel un număr foarte ridicat de variante.

Printre cele mai des elemente întâlnite erau prezenţa Haosului cu apele sale primordiale, „Muntele Cosmic” (pe care va „urca” faraonul la cer), ideea creării lumii prin gând şi cuvânt. Confrom cosmogoniei egiptene, pământul s-a născut sub forma unei coline ce a ieşit din apele primordiale.

Se credea că „oamenii s-au născut din lacrimile lui Ra” sau că oamenii au fost plămădiţi de acelaşi zeu Ra ca un vas de lut la roata olarului (a zeilor). Ra a fost rege (faraon) printe zei şi a transmis funcţia sa primului faraon. De aceea faraonii, chiar dacă trăia printre oameni, era considerat un zeu. Faraonul este cel care garanta stabilitatea lumii, trebuind să fie singurul care să se roage la zei, în templu. Totuşi îi împuteniceşte pe preoţi să-l ajute, el neputând fi prezent în toate templele Egiptului în fiecare zi.

Cultul religios

1. Templele – sunt locuinţe ale zeilor. Acestea sunt construite de-alungul Nilului, cu faţada întotdeauna paralelă cu malul. Doar faraonul şi preoţii aveau dreptul să pătrundă în interiorul piramidelor. Ele aveau funcţii complexe, adăpostind biblioteci, săli de scriere a papirusurilor, arhive ale templelor etc.

2. Preoţii – ajutoare ale Faraonului, care era de fapt singurul mare preot. Preoţii erau ierarhizaţi, numai în templul lui Amon-Ra de la Theba personalul era de 30000 de oameni. Funcţiile preoţilor erau multiple, printre ele se numărau oficierea serviciului religios, îngrijirea statuilor zeilor (se credea că zeul sălăşluieşte în statuia care îl înfăţişează, deci preoţii spală, hrănesc şi îmbracă statuia în fiecare dimineaţă), recitarea imnurilor sacre şi pregătirea ofrandelor.

3. Riturile – foarte numeroase şi multe dintre ele extrem de complicate. Marile sărbători religioase prilejuiau un spectacol deosebit, impresionând prin numărul şi mărimea ofrandelor (s-au găsit papirusuri unde este specifcat faptul că erau zilnic aduse ca jertfă 5000 de pâini, zeci de animale şi mult vin). Ritualul era constituit din aproximativ 50 de secvenţe de ceremonie, printre care se numără: rugăciuni, prezentarea zeului către popor, imnuri, muzică, dansuri şi procesiuni. Sărbătorile erau de asemenea numeroase, legate de momentele esenţiale din viaţa templului (fiecare templu avea propriile zile de sărbătoare), cele mai renumite fiind cele în cinstea revărsării Nilului, shimbării anotimpurilor, a momentelor semnificative din viaţa faraonului.

Ritualurile funerare (cultul morţilor)

Cultul morţilor este unul din principalele aspecte ale religiei egiptene, datorită puternicei credinţe în nemurirea sufletului. Trecerea în împărăţia morţilor era considerată foarte primejdioasă, de aceea morţii sunt ocrotiţi prin ritualuri şi rugăciuni.

Omul era alcătuit din materie (lut), suflet imaterial şi suflet divin (Ka, ce are forma corpului). Mortul poate cunoaşte lumea de dincolo cu condiţia ca trupul său să fie conservat. În acest scop, trupul trebuie transformat în mumie (vezi mumificarea). Mumia este apoi aşezată în trei sarcofage care se încastrează unele în altele. Acestea au forma trupului mortului, ultimul fiind zugrăvit după chipul său. Lângă sarcofag sunt plasate tot felul de obiecte ce l-ar putea ajuta pe cel ce a părăsit lumea: hrană, obiecte de toaletă, bijuterii şi arme.

Faraonii au parte de un tratament special. Ei pun să li se construiască încă din timpul vieţii morminte grandioase pe malul vestic al Nilului (malul morţilor, deoarece Soarele apune pe această parte a fluviului). Mormintele primilor faraoni sunt numite mastaba (un puţ adânc duce la încăperea mortului) care, după construirea piramidelor, devin morminte ale înalţilor demnitari ai statului. Îniţial, piramidele prezentau trepte (piramida regelui Djoser de la Saqqarah), mai apoi cele patru pante devin netede (piramida lui Kheops). În interior, se află, pe lângă camera cu sarcofagul şi bogăţiile faraonului decedat, un sistem de galerii şi camere goale menite să-i păcălească pe hoţi. Cu toate acestea, aproape toate mormintele au fost jefuite în vremea faraonilor. Prin anul 1500 î.Cr. faraonii vor să li se îngroape trupurile în hipogee, morminte săpate în pereţii abrupţi ai munţilor din faţa oraşului Teba, în Valea Regilor.

Mumificarea

Trupul mortului este mai întâi golit de măruntaie, apoi pus să se macereze timp de 40 de zile într-o sare care îl usucă, natronul. Preotul îmbălsămător îl umple apoi cu răşini şi ierburi aromatice. După aceea, trupul, frecat cu uleiuri şi alifii, este învelit într-un giulgiu mare şi înfăşat în nişte fâşii fine di pânză de in, în timp ce preotul citeşte rugăciuni. Se pot suprapune mai multe giulgiuri, în interiorul lor aşezându-se obiecte în locuri precise pentru a asigura o ocrotire magică.

Judecata

După moarte, defunctul ăncepe o lungă călătorie spre împărăţia lui Osiris, împărăţia morţilor. Acolo el trebuie să facă faţă unui tribunal, trbuind să răspundă la interogatoriul lui Osiris legat de faptele din timpul vieţii pământeşti. Apoi inima sa este cântărită cu o balanţă. Pe un taler se pune inima defunctului, iar pe cealaltă o pană. Dacă talerele se află în echilibru mortul va intra în împărăţia lui Osiris. În caz contrar, el va fi devorat de monstrul infernului şi va dispărea pnetru totdeauna.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Un răspuns to “Egiptenii”

RSS Feed for fishin’ with Darwin Comments RSS Feed

ma cine erau ajutoarele faraonului ?


Where's The Comment Form?

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: