Iudaismul

Iudaismul este religia poporului evreu, fiind tototdată istoria, cultura şi modul de viaţă al acestui popor. Ea este considerată prima religie din lume care a afirmat existenţa unui Dumnezeu unic şi este una din cele mai vechi tradiţii religioase încă practicate.

Una din cele mai evidente diferenţe dintre iudaism şi multe alte religii ale lumii este că autoritatea centrală nu o are o persoană sau un grup, ci mai degrabă scrierile sacre şi tradiţiile.

Religia evreilor este astăzi practicată de circa 14 milioane de oameni, însă influenţele acestei religii asupra lumii a fost uriaşă de-alungul istoriei, de la creştinism până la Holocaust.

Etapele iudaismului

Religia iudaică a fost concepută de-alungul mai multor secole, unică prin felul în care îmbină istoria cu credinţele religioase:

1. Etapa arhaică (biblică) – debutează în jurul anului 1700 î.Cr. odată cu “intrarea în istorie” a evreilor. Se spune că în acea perioadă Avraam, pleacă din cetatea Ur, aflată în Caldeea (pe teritoriul Irak-ului de azi), în Ţara Canaanului, pământ pe care Dumnezeu i le-a promis urmaşilor săi. Avraam face un legământ cu Dumnezeu, acela fiind circumcizia (tăierea împrejur a prepuţului la copiii de sex masculin). Avraam are ca fiu pe Isaac, tatăl lui Iacov. Acesta din urmă primeşte de la Dumnezeu numele de Israel (“Cel ce luptă cu Dumnezeu”). Acesta are 12 fii, cei ce vor da numele celor 12 seminţii ale lui Israel (Iuda, Simeon, Ruben, Gad, Manase, Levi, Isahar, Beniamin, Neftali, Efraim, Aşer, Dan). Urmaşii lui Avraam nu reuşesc să ajungă în Canaan şi sunt nevoiţi să se refugieze în Egipt unde vor rămâne în robie timp de 4 secole. Cel ce va reuşi să scoată poporul de sub robia Egiptului este Moise ce a trăit în jurul secolului XIII î.Cr. Acesta reuşeşte acest lucru aruncând cele 10 plăgi asupra poporului egiptean (prefcerea apei în sânge, broaştele, păduchii, muştele, ciuma vitelor, vărsatul negru, piatra, lăcustele, întunericul de 3 zile şi moartea întâilor născuţi). În cele din urmă faraonul le dă drumul din Egipt însă acesta se răzgândeşte şi trimite toată armata sa după poporul evreu. Aceştia scapă din nou cu ajutorul lui Moise care desparte Marea Roşie în două, permiţând oamenilor să treacă, apa revenind la loc şi înghiţindu-i pe egiptenii ajunşi prea târziu. Urmează 40 de ani de rătăcire în deşert, vreme în care Moise primeşte “Cele 10 Porunci” de la Dumnezeu, pe muntele Sinai. Începând cu circa un mileniu î.Cr., vechii evrei îşi numesc un rege. Profetul Samuel îl alege pe Saul, care devine astfel primul rege al poporului lui Israel. Urătorul rege este David (1015-975 î.Cr.), care stabileşte capitala regatului la Ierusalim. Fiul său, Solomon, construieşte aici un templu ce devinde centrul spiritualităţii iudaice, loc în care se află Chivotul legământului. Tot prin acea perioadă are loc împărţirea regatului: la nord, Israel, la sud, Iudeea. Atunci a fost şi vremea profeţilor, simpli oameni care învaţă poporul evreu cuvântul lui Dumnezeu şi îi întorc pe aceştia de pe calea păcatului. În tot acest timp (1700 î.Cr. – 700 î.Cr.) se scrie majoritatea textelor din Biblia ebraică.

2. Etapa talmudică – (Talmud = carte sacră elaborată între secolele IV î.Cr. şi IV d.Cr.). Regatul israelului opune slabă rezistenţă contropitorilor, motiv pentru care, în jurul anului 722 î.Cr., uramaşii lui Avraam şi Moise sunt cuceriţi de către babilonieni. În anul 587 î.Cr., regele Babilonului, Nabucodonosor, invadează regatul Iudeei, distruge marele templu din Ierusalim, şi deportează o mare parte dintre locuitorii Iudeii, numiţi de atunci înainte evrei. În jurul anului 538 î.Cr., evreii se întorc pe tărâmul promis de Dumnezeu şi reconstruiesc templul. Urmează ocupaţia romanilor (secolul I î.Cr.), care, în anul 70 d.Cr. dau foc Ierusalimului, nemaipăstrându-se din templu decât zidul de apus, numit şi Zidul Plângerii. Începe astfel conturarea diasporei (totalitatea evreilor din afara Palestinei), numeroşi evrei plecând în Egipt, Maghreb, Europa sau Babilonia.

3. Etapa rabinică – (rabin = preotul evreu). Această etapă (secolul al IV-lea d.Cr. – secolul al XVIII-lea d.Cr.) continuă împrăştierea poporului ales în întreaga lume. Evreii sunt expulzaţi din Anglia în 1290, din Franţa în anul 1394 şi din Spania în 1492. Îna ceste condiţii, înţelepţii evrei elaborează Kabbala, o doctrină ce devine principalul punct de referinţă religios, cuprinzând 613 norme (248 de obligaţii şi 365 interdicţii).

4. Etapa modernă (reformatoare) – vine cu noi viziuni, adoptă o linie mai raţionalistă, continuând însă persecuţia iudeilor. La sfârşitul secolului al XIX-lea, se dezvoltă antisemitismul, curent care dezvoltă o incredibilă ură împotriva evreilor, culminând cu Holocaustul (“Shoah” în ebraică = catastrofă )din al doilea război mondial când sunt ucişi în lagărele naziste circa 6 milioane de evrei. În anul 1948 este creat statul Israel, unde acum trăiesc în jur de 4 milioane de evrei.

Textele sacre

Religia iudaică se bazează pe mai multe texte, adunate sub forma Bibliei, precum şi alte texte ce comentează Cartea Sfântă. Biblia (din grecul “biblos” = carte) este alcătuită din 24 de cărţi scrise în ebraică de-alungul unui mileniu (până în secolul III î.Cr.), repartizate în trei mari grupe:

Tora – conţine 5 scrieri (Pentateuhul): Genesa (Facerea), Exodul (Eşirea), Leviticul, Numeri şi Deuteronomul. Tora este partea fundamentală a Bibliei, citită în sinagogă în fiecare dimineaţă de sabat şi de sărbătoare. Importanţa sa este determinată de mai mulţi factori: în ea este explicată creerea lumii, în ea este dezvăluit unicul Dumnezeu, ea conţine cele 10 porunci primate de Moise etc.

Nebiim (Profeţii) – este împărţită în două mari categorii:

a) “Profeţii cei vechi”, cuprinzând alte texte, dintre care cele mai importante sunt: Iosua, Judecătorii, Samuel 1 şi 2, Regii 1 şi 2, cei mai renumiţi profeţi fiind: Saul, David, Ilie, Elisei. Nebiim cuprinde istoria poporului evreu de la cucerirea Canaanului până la distrugerea primului Templu din Ierusalim.

b) “Profeţii cei noi”, cei mai celebri fiind: Isaia, Ieremia, Iezechiel, Iona, Zaharia.

Ketuvim (celelalte scrieri) – sunt de o diversitate largă, dintre cele mai cunoscute

fiind: Psalmii (cuprind 150 de rugăciuni şi imnuri), Iov, Cronici 1 şi 2, Daniel etc.

Talmudul (“învăţătură”) cuprinde numeroase interpretări ale textului biblic. Înţelepţii au formulat legi care permit aplicarea poruncilor Bibliei în orice împrejurare din viaţă. Aceste scrieri descriu Biblia ca fiind un mesaj viu, fiind o adevărată cale de urmat pentru credinciosului evreu.

Dumnezeu şi Geneza

Concepţia iudaică asupra lui Dumnezeu este foarte diferită de cea a celorlalte religii apărută în acea perioadă. La evrei, Dumnezeu are următoarele mari trăsături: este omniscient, omnipotent, este un spirit, este creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute.

În Geneză, Dumnezeu este desemnat prin mai mulţi termeni: Iahve, El, Elohim, Donai etc. Dumnezeu I s-a revelat lui Moise sub “Numele” format din patru litere ebraice IHWH, ce înseamnă “Cel care este, a fost şi va fi”.

În Geneză, primul capitol al Bibliei, este descrisă, printer altele, crearea lumii şi viaţa primilor oameni de pe pământ. Geneza este una din cele mai fascinante elemente iudaice, în special datorită “miturilor” prin care ea a ajuns celebră (Adam şi Eva, potopul etc.). Crearea lumii are loc în 6 zile, şi anume:

Ziua 1- “La început Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul” (capitolul 1, versetul 1). După aceea a creat lumina şi a despărţit-o de întuneric;

Ziua a 2-a – Dumnezeu a despărţit “apele cari sunt dedesuptul întinderii de apele cari sunt deasupra întinderii” (1,7) şi anumit întinderea cer;

Ziua a 3-a – “Dumnezeu a zis: Să se strângă la un loc apele cari sunt dedesuptul cerului şi să se arate uscatul” (1,9). Tot în această zi Dumnezeu creează şi plantele şi pomii;

Ziua a 4-a – creearea soarelui, lunii şi stelelor;

Ziua a 5-a – creearea vieţuitoarelor mării şi cerului (păsările);

Ziua a 6-a – creearea celorlalte vieţuitoare şi a omului;

În ziua a 7-a Dumnezeu se odihneşte şi binecuvântează această zi. Dumnezeu l-a creat pe om “din ţarina pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” (2,7). Conform Genezei, primii oameni au fost Adam şi Eva, creată de Dumnezeu din coasta bărbatului. Creatorul îi plasează în grădina Edenului, un fel de rai pământesc, iar singura sa poruncă pentru ei este să nu mănânce din mărul cunoaşterii binelui şi răului din mijlocul grădinii. Diavolul ispiteşte însă femeia luând forma unui şarpe: “Hotărât că nu veţi muri: dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (3,4-5). Femeia cade în ispită, îi dă şu lui Adam să mănânce, iar cei doi observă deodată că sunt dezbrăcaţi şi se ruşinează. Dumnezeu îi pedepseşte însă, izgonindu-i pe cei doi din grădina Edenului, şi îi pedepseşte: bărbatul va trebui să muncească pământul şi să-şi cîştige existenţa, iar femeia va fi nevoită să nască în suferinţă şi să se supună bărbatului.

Următorul eveniment celebru din Geneză este povestea lui Cain şi Abel, ce are ca temă înfruntarea dintre doi fraţi, ce va fi dezbătută de multe alte popoare în religiile lor sub diferite forme. Cain şi Abel sunt primii doi născuţi ai lui Adam şi Eva. Abel era cioban, iar Cain era agricultor. Într-o zi, amândoi au adus jertfă lui Dumnezeu, însă doar spre Abel, Dumnezeu a privit cu plăcere. Acest lucru îl face invidios pe Cain care îl omoară pe fratele său. Pedeapsa nu se lasă aşteptată, Cain va rătăci prin lume toată viaţa sa, iar nimeni nu-l va putea ucide şi astfel va suferi de singurătate.

Mitul potopului este o altă relatare mai mult decât celebră din Geneză. De la Facerea lumii până la Noe s-au perindat 10 generaţii, în tot acest timp lumea uitând tot mai mult să-i slujească lui Dumnezeu. Înaintea potopului, omul trăia şi 900 de ani, Creatorul limitând aceasta la 120 de ani în urma păcatelor lumii. Lui Dumnezeu îi pare rău de creaţia sa şi hotărăşte să o distrugă. Totuşi, el vede un om, Noe, împreună cu familia sa, ce “merg pe calea Domnului”. Divinitatea îl anunţă pe Noe de planurile sale şi îl pune pe acesta să construiască o arcă din lemn, pe care să o umple cu vieţuitoare şi cu familia sa. Potopul durează 40 de zile şi 40 de nopţi, timp în care apele acoperă şi cel mai înalt vîrf al lumii. După alte 10 luni se ivesc din ape primii munţi, iar după alte 40 de zile arca se opreşte pe muntele Ararat. Noe trimite mesageri pentru a vedea dacă s-a ivit pământul: un corb şi un porumbel. Aceştia se întorc în arcă, iar peste alte 7 zile Noe îi dă drumul porumbelului ce se întoarce cu o ramură de măslin. Noe coboară din corabie, îi dau jertfă Domnului, care promite că nu va mai lovi omenirea, punând ca semn al promisiunii sale curcubeul.

Cele 10 Porunci

“Cele 10 Porunci” sunt fundamentul iudaismului şi reprezintă legea pe care omul trebuie să o respecte cu stricteţe pentru a nu atrage asupra sa mania lui Dumnezeu. “Tablele Legii”, cum sunt numite în Biblie, au fost date lui Moise pe muntele Sinai, care le-a arătat poporului după coborârea sa de pe munte. “Cele 10 porunci” sunt:

1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!

2. Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemanare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pamânt! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam, şi Mă milostivesc pâna la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.

3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui.

4. Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care ramâne la tine. Că în şase zile a făcut Domnul cerul şi pamântul, marea şi toate cele ce sunt într-însele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a şaptea şi a sfinţit-o.

5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie.

6. Să nu ucizi!

7. Să nu fii desfrânat!

8. Să nu furi!

9. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!

10. Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi nici unul din dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele tău!

Profeţia mesianică

Una din cheile iudaismului este mesianismul. Toţi profeţii au prezis venirea “Unsului lui Dumnezeu” (Mashiah) pentru a elibera poporul ales din robia păcatelor. Acel profet va fi cel mai mare al lui Israel, iar odată cu venirea sa încercările grele ale poporului evreu vor lua sfârşit, iar pacea va domni peste toate naţiunile lumii.

Evreii încă îl mai aşteaptă şi în ziua de azi pe Mesia, nerecunoscându-l pe Iisus din Nazareth, cu toate că venirea Fiului lui Dumnezeu este în conformitate cu profeţiile din Biblie: “Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut” (Psalmi 2,7), este din neamul lui David, va avea un înainte-mergător, va fi vândut pentru 30 de arginţi (Zaharie 11), va fi ucis şi străpuns cu lancea (Zaharie 12), va adduce noua împărăţie şi pacea Lui nu va avea hotar (Isaia 9) etc.

Lăcaşurile de cult

Popor de păstori, evreii aveau la început locuri de închinare acolo unde îşi păşteau turmele. După ieşirea de sub robia egipteană, evreii au “Cortul Mărturiei” ca loc de păstrare al Chivotului Legii, în care se păstrau Tablele Legii primate de Moise de la Dumnezeu. O singură seminţie a lui Israel se ocupa de Cort, acea a lui Levi, din care se alegeau preoţii şi toţi cei ce îngrijeau într-un fel sau altul Chivotul şi slujbele închinate Divinităţii.

După aşezarea în Canaan, evreii ridică în vremea regilor un mare Templu la Ierusalim, alcătuit din două încăperi: Sfânta şi Sfânta Sfintelor în care se păstrau obiectele sacre. Regele Solomon a fost cel care a ridicat edificiul ce avea aproximativ 30 de metri lungime, ce avea în faţa intrării două coloane din bronz înalte de 12 metri. Sala principală era de 9X18 metri, decorată cu panouri din lemn de cedru, sfincşi, pilaştri şi zece candelabra de aur masiv, fiecare cu 7 lumânări. Doi heruvimi, înalţi de 5 metri străjuiau intrarea în Sfânta Sfintelor, încăpere în care se aflau tablele Legii şi care era deschisă o singură dată pe an de către Marele Preot. Templul a fost distrus de două ori (587 î.Cr. şi 70 d.Cr.), reconstruit o singură dată (538 î.Cr.), astăzi mai rămânând din el doar Zidul Plângerii, loc de pelerinaj pentru evreii din întreaga lume şi nu numai.

Astăzi, pentru fiecare comunitate ebraică există o sinagogă (“bet ha-knesset” în ebraică), unde evreii se reunesc, se roagă şi studiază Tora. Ghidul religios este rabinul, care predă învăţătura, şi conduce ceremoniile. Sinagoga este orientată către Ierusalim, îa ea aflându-se un “dulăpior sfânt” în care sunt închise sulurile Torei şi în faţa căruia arde o lumină veşnică.

Etape din viaţa unui evreu

Primul eveniment semnificativ din viaţa evreului este circumcizia (“Berith mila”) pentru băieţii de 8 zile, reprezentând legământul lui Dumnezeu cu poporul lui Israel.

Până să atingă adolescenţa evreul trebuie să studieze ebraica pentru a putea primi majoratul religios (“bar-mitsva”) ce are loc pentru băieţi la 13 ani, iar pentru fete la 12 ani. La bar-mitsva copilul citeşte din Tora în sinagogă, în prezenţa familiei şi a întregii comunităţi, începând din această zi băiatul, respectiv fata, luând asupra lor “Cele 10 Porunci” pe care vor trebui să le respecte.

Căsătoria are loc acasă sau la sinagogă, cuplul fiind binecuvântat de un rabin. După încheierea ceremoniei, soţul sparge un pahar în amintirea distrugerii Templului.

La moartea evreului, rudele şi prietenii se roagă timp de 7 zile în casa decedatului, recitând kaddişul, rugăciune ce invocă venirea împărăţiei lui Dumnezeu.

Sărbătorile

Calendarul iudaic începe la data simbolică a creării lumii, anul 2007 fiind anul 5767. Printre cele mai importante sărbători de-alungul anului sunt:

Sărbătoarea Anului Nou (“Roş Haşana”) – sărbătorită la începutul lunii septembrie, când toţi evreii se strâng la sinagogă chemaţi fiind de sunetele şofarului (instrument muzical din corn de berbec);

Sărbătoarea curăţeniei (“Yom Kipur” sau “Ziua Pocăinţei”) – are loc la 10 zile după Anul Nou. Evreul ţine post şi iartă păcatele aproapelui său, ziua fiind dedicată rugăciunii în sinagogă;

Sărbătoarea corturilor (“Sukkot”) – are loc la 5 zile după Yom Kipur. Are loc comemorarea anilor petrecuţi de poporul evreu în drumul lor spre Ţara Făgăduinţei, după părăsirea Egiptului. Această sărbăătoare durează o săptămână, iar în acest timp fiecare familie îşi construieşte o colibă din crengi ca simbol al cortului;

Sărbătoarea purificării templului (“Hanuka” sau “Sărbătoarea luminilor”) – este o comemorare a revoltei Maccabeilor din 167 î.Cr. care au purificat Templul din Ierusalim, fiind victorioşi împotriva grecilor.

Paştele (“Pesah”) – celebrează ieşirea poporului evreu de sub robia egipteană. Evreii mâncă azimă (păine nedospită), carne de mile cu ierburi amare şi beau vin. În timpul unui dejun, se cântă psalmi şi se citesc pasaje din Biblie;

Cincizecimea (“Savuot”) – are loc la 50 de zile după Paşte şi comemorează dăruirea Torei lui Moise de către Dumnezeu;

Sărbătoarea trimfului (“Purim”) – comemorarea eroinei biblice Estera, regina Persiei, care scapă evreii de la un masacru ordonat de Aman. În această zi evreii schimbă între ei bucate alese şi dăruiesc mici cadouri celor săraci.

Viaţa de apoi – evreii cred într-o viaţă viitoare. În funcţie de credinţa şi faptele fiecăruia, evreul va merge în Şeol (“casa morţii”), “o ţară de întuneric şi haos”, sau îl va vedea pe Dumnezeu: “Ochii mei îl vor privi” (Isaia 19,26).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

5 Răspunsuri to “Iudaismul”

RSS Feed for fishin’ with Darwin Comments RSS Feed

„Abel era cioban, iar Cain era păstor […]”

Comeon, man. Daca mai aveau si un al 3-lea frate, ala sigur se facea oier…

Altminteri interesant, am citit destul de mult pe blogul tau.

=)))) mersi mult, s-a rezolvat

Intotdeauna am avut o slabiciune pentru acest popor. Nu am avut timp sau poate nu a fost momentul dar, acum vreau sa acumulez cat mai multe informatii. Va multumesc pentru sprijinul acordat! Sa va spun un secret? Israel-ul este singura tara pe care imi doresc din tot sufletul, sa o vizitez!

deosebit!


Where's The Comment Form?

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: