Hinduismul

Hinduismul este una din cele mai vechi religii din lume. Apărută în jurul anului 2000 î.Cr. în India, ea continuă să fie practică şi astăzi în mod majoritar în această ţară.

Credincioşii hinduismului se numesc hinduşi, care sunt aproape un miliard în întreaga lume, hinduismul fiind astfel a treia religie ca număr de practicanţi din lume, după creştinism şi islamism. Majoritatea hinduşilor (aproximativ 890 milioane) trăiesc în India, alte comunităţi smnificative aflându-se în Nepal, Sri Lanka, Bangladesh, Indonezia şi Malaezia.

Numele religiei vine de la cuvântul persan „Hindu”, ce desemnează fluviul Hindu (sau Indus).

Textele sacre

Religia hindusă are la bază foarte multe texte teologice, filozofice şi mitologice. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt Vedele, care au fost compuse începând cu anul 1800 î.Cr. „Veda” înseamnă în limba sanscrită: cunoaştere, înţelepciune, ştiinţă. Vedel sunt patru la număr, şi anume:

„Rig-Veda” – Imnurile de laudă, aproximativ 1000 de imnuri cuprinse în 10 cărţi. Cel mai celebru este „Imnul creaţiei”, ce abordează tema clasică a cosmogoniei;

„Veda Cântecelor”;

„Veda pentru sacrificii” – este descris felul în care anumite ritualuri trebuie desfăşurate;

„Veda vrăjilor” – cuprinde formule magice, descântece etc. utile în practica religioasă.

Vedele au fost ulterior comentate de brahmani (cei care studiază textele sacre) şi au dat naştere altor texte, dintre care cele mai renumite sunt „Upanişadele”. Aceste noi texte sunt numite „Brahmanele” ce conţin, pe lângă clasicele comentarii ale Vedelor şi două părţi reprezentative:

„Aranyakas” – în traducere „Textele din pădure”. Ele reprezintă meditaţiile anahoreţilor indieni asupra principalelor simboluri religioase;

„Upanişadele” – sau „Învăţăturile secrete”. Sunt 13 la număr şi conturează universul religios hindus şi felul în care omul poate ajunge la eliberarea de ciclul reîncarnărilor succesive prin meditaţie şi asceză.

Alte texte sacre sunt „Sutras” („Fir călăuzitor”), acestea fiind norme privind cultul

oficial şi particular. Cel mai cunoscut text de acest fel este „Cartea legii lui Manu” (sau „Codicele lui Manu” – cuprinde principiul castelor şi legea reîncarnării). Tot din literatura sacră fac parte şi cele 36 de „Purana”, nişte texte ce abordează teme complexe precum mitul creaţiei, istoria Universului sau ciclurile cosmice.

Nu în ultimul rând, s-au scris epopeile, de obicei în versuri. Printre ele se numără:

„Ramayana” – cuprinde aproximativ 1000 de peripeţii ale prinţului Rama, relatate în peste 20 000 de versuri;

„Mahabharatha” – „Marea luptă a bhraţilor”, conţine peste 220 000 de versuri.

Concepţia despre Dumnezeu

Hinduismul este considerată în cele mai multe cazuri o religie politeistă, însă această viziune tinde să simplifice un sistem divers de credinţe, printre care se numără monoteismul, politeismul, panteismul, monismul şi chiar ateismul. De exemplu, şcoala „Advaita Vedanta” susţine că există o singură entitate cauzală (Brahman), care se manifestă oamenilor sub mai multe forme, în timp ce mulţi experţi consideră că şcoala „Samkhya” avea învăţături atee.

Panteonul hindus

Făcând abstracţie de şcolile ateiste şi monoteiste, religia hinduă este considerată a fi politeistă, conţinând câteva mii de zei. Ei sunt toţi reprezentări ale unei „Fiinţe unice”, care există înainte de orice lucru şi se găseşte peste tot (cocepţie panteistică). În epoca în care au fost scrise „Vedele”, Indra, stăpânul cerului, era considerat zeul principal. Mai apoi, trei zei au căpătat mai multă importanţă:

Brahma – creatorul Universului. Este reprezentat cu patru chipuri şi patru braţe, simbol al omnipotenţei. El este o entitate extrem de complexă: spirit, materie primordială, inteligenţă, forţă etc.

Vişnu – „Zeul cel blând”, păstrătorul Universului. El se poate întrupa în orice animal sau om, printre cele mai renumite întrupări ale sale numărându-se eroii Krişna şi Rama. Printre simbolurile zeului se numără un disc, simbol al energiei divine, o măciucă, semn al puterii, şi o scoică, ce reprezintă apa (deci fertilitatea).

Şiva – distrugătorul Universului. El distruge lumea pentru a o transforma. Este atât răufăcător, cât şi binefăcător. Printre lucrurile ce îl însoţesc în reprezentări se numără, cercul de foc (simbol al distrugerii) şi o mică tobă (simbol al primului sunet, al creaţiei).

Panteonul hindus este un capitol extrem de complex al religiei hinduse. Acesta

depinde de şcoala de provenienţă, cât şi de anumirte perioade. Spre exemplu, în perioada vedică (1800 î.Cr. – 800 î.Cr.), zeul principal era Indra (zeu al războiului, cel care „ţine cerul şi pământul în palmă”, stăpânul cerului). După aceea a urmat perioada brahmană, a căror zei principali sunt prezentaţi mai sus.

Karma, samsara şi moksha

Karma se traduce literal cu „acţiune, lucrare sau faptă” şi este adeseori descrisă ca fiind „legea morală a cauzei şi efectului”. „Upanişadele” spun că un individ, numit şi „jiva-atma”dezvoltă „samskaras” (impresii) din acţiuni, fie ele fizice ori mintale. „Linga sharira”, un corp mult mai subtil decât cel fizic, dar mai puţin subtil decât spiritul, reţine acele impresii, pe care le duce cu el în viaţa viitoare, stabilind o traiectorie unică a individului. Cu toate aceste, conceptul universal al karmei se reduce la reîncarnare. După moarte, sufletul nemuritor se reîncarnează într-un alt trup. Noul trup al sufletului depinde de faptele pe care le-a făcut omul în cealaltă viaţă, aceasta lege fiind numită karma.

Ciclul vieţii şi al morţii se numeşte „samsara”. Chiar dacă samsara aduce plăceri efemere omului, fapt ce îl determină pe acesta să-şi dorească renaşterea şi să se bucure de plăcerile lumii, doar prin ieşirea din acest ciclu al vieţii şi al morţii se poate ajunge la fericirea totală şi veşnică. Această eliberare poartă numele de „moksha”. Se crede că după un anumit număr de reîncarnări, omul se uneşte cu spiritul cosmic (Brahman). Ultimul scop al vieţii este cunoscut sub numele de „nirvana”, „moksha” sau „samadhi”. Este descris ca fiind realizarea uniunii omului cu Dumnezeu, uniunea cu întregul univers, o înţelegere perfectă a sinelui, detaşarea de dorinţele lumeşti etc. O astfel de realizare eliberează individul de samsara şi încheie ciclul reîncarnărilor.

Reîncarnarea

Pentru ca sufletul („atman”) să se poată contopi cu universul, el trebuie să parcurgă un drum inţiatic ce conţine mai multe etape:

„realitatea demonilor” – pentru cei foarte păcătoşi;

trecerea în regnul material;

ascensiunea spre regnul animalelor inferioare;

reîncarnarea în animale superioare;

reîncarnarea ca om;

ultima treaptă este cea a brahmanilor, singura (până în secolul XX) din care se poate face trecerea în Brahma şi contopirea sufletului cu Absolutul.

Castele

Societatea hindusă este categorisită în patru clase numite varne („culoare, formă” din sanscrită). Cele patru caste (sau clase) sunt:

brahmanii – cel mai înalt grad, singurul care permite sfârşirea ciclurilor reîncarnării;

ksatriya – luptători şi regi;

vaisya – fermieri şi negustori;

sudra – servitori şi lucrători.

Se consideră că acela care a dat naştere acestei organizări sub forma castelor este

nimeni altul decât Brahma, creatorul universului. Fiecare castă provine din o parte a trupului său: din gura sa au ieşit brahmanii (cei mai puri, cei care analizează textele sacre), din braţe au ieşit ksatriya, din coapsă au ieşit vaisya, iar din picoare, sudra. Indivizii aparţinând hinduismului şi care nu fac parte din una din aceste caste sunt consideraţi impuri (şi se numesc „paria”).

Acest sistem al castelor a fost suprimat în anul 1947, însă continuă să existe în anumite regiuni. Mulţi reformatori sociali printre care şi Mahatma Gandhi au criticat aceste caste, nemaifiind necesar stadiul brahmanilor pentru a atinge nirvana sau moksha.

Templele – sunt locurile în care credincioşii merg să aducă ofrande zeilor sau să asculte cuvântul preoţilor. De obicei templul este lăcaşul unui zeu principal, Vişnu sau Şiva, înconjuraţi de către ceilalţi zei care le sunt asociaţi. Zeul este reprezentat printr-o statuie, aflată într-o încăpere specială, unde veghează un preot.

Printre cele mai celebre lăcaşuri de cult se numără templele din complexul de la Khajuraho, cele de la Ajanta sau cele din insula Elephanta, temple „sculptate” într-un munte sau cele subterane.

Ritualurile şi sărbătorile

Pentru hindus, toate actele vieţii au un caracter sacru. Orice om este liber să se adreseze zeului pe care l-a ales dintre toate divinităţile hindusimului. Ziua este plină de ritualuri, fiecare credincios săvârşind acasă sau la templu anumite devoţiuni.

Hindusul săvârşeşte acasă abluţiuni (stropirea cu apă a trupului spre purificare), rugăciuni şi aduce ofrande. La templu, preoţii înalţă un cult al zeului la care hindusul este prezent. Nu în ultimul rând, acesta participă la sărbători şi pelerinaje pentru a îndupleca zeii şi a primi un destin mai bun în viaţa următoare.

Rugăciunea este un moment deosebit de important al zilei, ritualul fiind făcut de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Credinciosul, aşezat turceşte, recită texte sacre în timp ce arde beţigaşe de tămâie, după care oferă zeului căruia îi este închinată rugăciunea tot felul de mâncări, flori şi apă.

În templu hindusul merge pentru a aduce ofrandă zeilor (lămpi sau lumânări aprinse, fructe, flori sau parfumuri) şi pentru a asculta recitarea Vedelor.

Sărbătorile sunt foarte numeroase şi pot să difere de la o regiune la alta. De obicei, sărbătorile comemorează evenimente semnificative din marile epopei, Mahabharata şi Ramayana.

Una din cele mai frumoase sărbători este Diwali, numită şi sărbătoarea luminilor, deoarece mii de lămpi ard la ferestrele caselor, în jurul templului şi la picioarele statuilor zeilor. Sărbătoare marchează Anul Nou în nordul ţării, celebrat în noiembrie sau decembrie. Alte celebrări se fac în cinstea lui Vişnu, lui Kama (zeul dragostei; sărbătoarea este numită Holi şi celebrează venirea primăverii), lui Kali (zeiţa cu zece braţe), lui Ganeşa (zeul înţelepciunii şi artelor) sau în cinstea lui Rama, eroul din Ramayana. Majoritatea sărbătorilor se termină printr-o baie purificatoare pentru a-l spăla pe zeu ca nu cumva hinduşii să-i fi transmis acestuia impurităţi.

Etape din viaţa hindusului

la naşterea individului un guru (maestru spiritual) se duce la domiciliul familiei şi introduce în gura sa miere şi unt topit;

în a zecea zi copilul primeşte un nume;

la patru i se rade capul, părul fiind oferit zeilor familiei;

asimilarea învăţăturii;

întemeierea familiei, perpetuare speciei;

retragerea şi studierea Legii;

renunţarea la lume.

Yoga – ritual desfăşurat obligatoriu sub îndrumarea unui guru. Tehnicile yoga permit practicantului parcurgerea etapelor iniţiatice: abstinenţa, respectarea regulilor, posturile corporale, tehnicile respiraţiei, interiorizarea simţurilor, concentrarea meditaţiei. Prin tehnicile yoga se propune, în esenţă, utilizarea corectă a „energiilor” pentru a trezi marile forţe spirituale „adormite” în om, urmând să se realizeze astfe unirea sufletului cu Absolutul. Yoga este de obicei împărţit în mari patru tipuri: bhakti (calea dragostei şi devoţiunii), karma (calea acţiunilor corecte), raja (calea meditaţiei) şi jnana (calea înţelepciunii).

Cultul morţilor

În lumea hindusă se practică cu precădere incineraţia, cenuşa fiind aruncată într-un râu sacru. În vechime exista tradiţia aruncării cadavrelor în Gange, iar soţia era arsă de vie la moartea soţului. În timp s-a renunţat la acest obicei. Acum, după moarte, defunctul este îmbrăcat în haine noi şi dus cu alai pentru a fi incinerat (ars pe un rug).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Un răspuns to “Hinduismul”

RSS Feed for fishin’ with Darwin Comments RSS Feed

M-a ajutata foarte mult. Multumesc !!


Where's The Comment Form?

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: