evolutionism

Dilema lui Cornel

Posted on septembrie 11, 2008. Filed under: Creationism, evolutionism | Etichete:, , , , |

Citeam ieri pe TLP un post şi am dat de încă un “specialist” în ale evoluţiei . Numele lui este Cornel Dragoş, profesor şi colaborator al revistei “Argeşul Ortodox”, care, printre altele, a făcut o pasiune pentru evoluţionism. (puteţi citi articolele lui aici: http://laurentiudumitru.ro ).

Astfel, într-un articol aflăm de veşnicele pericole pe care evoluţionismul le-ar putea aduce. Citez: “Principala cauză a majorităţii problemelor sociale prezente, inclusiv avortul, violenţa domestică, rasismul, jaful sau crima, o constituie deprecierea vieţii umane. Dacă omul nu este decât „un animal vorbitor”, de ce am aştepta mai mult de la el?” În primul rand, acesta nu se califică ca argument. Orice teorie ştiinţifică trebuie tratată ca atare, adică prin metode ştiinţifice, nu prin pseudo-argumente emoţionale. Cum naiba să tratezi un astfel de subiect în lumina consecinţelor pe care le-ar putea avea? Ceea ce interesează la o teorie este veridicitatea ei, oricât de neplăcute ar fi consecinţele.

Aflăm că Hitler e mare suporter al evoluţionismului şi asta a dus la celebrele sale crime împotriva umanităţii. Poate că lui Cornel nu-i prea surâde ideea de selecţie naturală, dar cu siguranţă o altfel de selecţie funcţionează perfect la el. Asta pentru că Hitler, în nenumărate rânduri, de-a lungul carierei sale a vorbit despre credinţa sa: “Astăzi consider că acţionez după voinţa Creatorului: apărându-mă de evrei, pun mâna pentru lucrarea Domnului”. E destul de complicat de stabilit care era într-adevăr crezul său, pentru că a vorbit de multe ori şi împotriva religiei sale (romano-catolică), cel mai probabil s-a folosit de creştinism pentru a păcăli masele. La fel s-a întâmplat şi cu evoluţionismul, văzut ca o bună oportunitate de a “demonstra” superioritatea rasei caucazine. Deci, argumentul lui Cornel e cu atât mai penibil cu cât te gândeşti că după acelaşi raţionament, profesorul ar ajunge la concluzia că nici religia sa nu ar fi demnă de încredere. Din fericire, nu aşa stă cazul şi cu asta mă întorc la dilema lui Cornel.

Iată ce se întreabă acesta: “Din clasele liceale am reţinut că la mamifere, animalele cu reproducere sexuată, numărul cromozomilor este par. Determinările arată că toate speciile de maimuţe au 48 de cromozomi, în timp ce omul are numai 46. Din cauza acestei discontinuităţi nu putea avea loc o evoluţie continuă de la maimuţă la om, deoarece nu poate exista nici o specie de mamifer cu 46,5 cromozomi (sau alt număr neîntreg) şi nici măcar cu 47 de cromozomi. Există şi autori, apărători ai ideilor evoluţioniste, care susţin că transformarea maimuţă-om s-ar fi realizat brusc, prin contopirea unor cromozomi ai maimuţei. Lipsiţi de cunoştinţe solide referitoare la mutaţiile genetice, ei „uită” că la mamifere nu este posibilă apariţia unui individ viabil şi fertil, care să prezinte o mutaţie atât de radicală. Alţi susţinători ai umanizării maimuţei afirmă transformarea lentă (în milioane de ani) a mamiferului în om, concomitent cu transformarea cromozomială bruscă. Să mai risipim cerneala pentru a comenta o asemenea atitudine „ştiinţifică”?” Pare interesantă întrebarea, dar s-a răspuns la ea de ceva timp. Acesta este încă unul din locurile în care evoluţia ar putea fi refutată, dar lucrurile nu stau aşa. Minunea s-a întâmplat şi se numeşte cromozomul 2 uman. (să se înţeleagă ca pereche de cromozomi) Acesta este considerat de specialişti ca fiind rezultatul fuziunii dintre două perechi de cromozomi ale unor strămoşi. De unde putem ştii lucrul acesta? Genele aflate pe cromozomul 2 uman sunt aproape identice cu cele aflate la o specie foarte apropiată de noi, Pan paniscus, o specie de cimpanzeu (genul Pan). Aproape identice, cu o mică precizare: infromaţia se află pe doi cromozomi. La fel se poate spune şi despre genele de pe doi cromozomi când vine vorba de urangutani şi gorile, cu ceva mai puţine similitudini. Lucrul e de aşteptat, având în vedere că omul e mai apropiat de cimpanzeu decât de urangutani sau gorile.

Din clasele liceale, vorba profesorului, se ştie că orice cromozom are un centromer. Surpize, surprize, în cromozomul 2 uman există rămăşiţele unui al doilea centromer. Tot din liceu, am aflat că la capătul oricărui cromozom se află telomerii, dar în cazul cromozomului 2 uman, se găsesc secvenţe telomerice în centrul acestuia!

E rezolvată şi problema mutaţiei. Nu a fost niciuna, a fost o fuziune. Oricum, e de apreciat faptul că măcar profesorul Cornel Dragoş a nimerit numărul de cromozomi la om, spre deosebire de Pr. Arsenie Boca (http://sceptiq.blogspot.com/2008/03/sa-invatam-genetica-cu-pr-arsenie-boca.html).

Reclame
Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

Hai că se poate!

Posted on septembrie 9, 2008. Filed under: apologetica, Creationism, evolutionism, video | Etichete:, , , , |

Spuneam într-un post recent că evoluţia şi Biblia se pot armoniza . Eu aş îndrazni să spun nu numai că se armonizează, dar majoritatea argumentelor aduse împotriva evoluţionismului sunt pur şi simplu extrem de slabe. Am să enumăr argumentele pe care le-am auzit de-a lungul timpului şi am să vă spun de ce nu cred că au vreun sens:

1. Unul din cele mai recurente argumente sună aşa: Biblia spune că Dumnezeu ne-a creat după imaginea Sa, nu că am fi evoluat în imaginea sa. În primul rând, „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, nu are nimic de-a face cu trupul, ci cu sufletul. De fapt, e imposibil să aibă ceva în legătură cu trupul pentru că asta ar însemna că şi Dumnezeu are trup. Asta ar contrazice Ioan 4:24, dar oricum nu asta e marea problemă, ci faptul că dacă Dumnezeu ar fi într-adevăr şi fizic, El nu ar fi putut crea universul. O fiinţă 3D nu poate crea un univers 3D. Trebuie neapărat să se afle înafara sa, să-l transceandă.
2. Biblia spune că nu a existat moarte înaintea căderii omului în păcat. That’s a big fat lie! Principalul verset utilizat pentru a sugera o astfel de interpretare este Romani 5:12 „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit.” Oricine poate vedea că Pavel nu se referă la vreun animal sau vreo plantă, ci doar la oameni. La fel se întâmplă şi cu Corinteni I 15:21.
3. Argumentul se extinde la Geneză 1:17: „Dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit”. Adam şi Eva nu au murit în ziua în care au păcătuit, deci rămâne posibilă doar varianta ce se referă la moartea spirituală datorită căderii în păcat. Interesant e totuşi că versetul de mai sus nu are sens decât dacă Adam ştia ce înseamnă moartea. El nu întreabă ce este moartea, deci cel mai probabil ştia ce este pentru că o văzuse întâmplându-se în natură.
4. Celebra argumentare prin apelare la emoţie: „Tu crezi că Dumnezeu ar lăsa să moară atâtea animale nevinovate de-a lungul a mii de ani?” Bu-hu-hu. Şi cu ce mă ajută că ar fi murit după căderea omului în păcat? Animalele nu posedă suflet, deci ele nu au nicio treabă cu Dumnezeu, nu trebuie să dea niciun fel de răspuns pentru ceea ce fac. Dar dacă ele nu pot păcătui, este drept ca Dumnezeu să lase să moară animale din cauza greşelilor omului? Nu te omor azi că te omor mâine. Argumentul ăsta e zero. Plus că, dacă animalele au murit doar după cădere, ce făceau carnivorele cu colţii? Mâncau plante?

5. Evoluţionismul contrazice Geneza 2:7: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţarina pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.” Slabe şanse să se fi întâmplat aşa literalmente. Pe lângă faptul că versetul ar complica mai mult lucrurile în loc să explice ceva, cum poate cineva alege dintre acest verset şi Sura 96:1-2 din Coran care ne informează că am fost creaţi dintr-o picătură de sânge? Cred că o interpretare metaforică e bine venită. Ar putea să sublinieze (îmi dau şi eu cu părerea) umilinţa naturii umane, în contrast cu cea divină, vezi antiteza cer-pământ. Noi suntem mici, Dumnezeu e mare, noi suntem jos, Dumnezeu e sus (“jos” şi “sus”, evident, tot metaforic).

Singurul punct, al cincilea, în cazul în care e adevărat, ar putea denunţa evoluţionismul. Mă rog, l-ar denunţa din perspectivă biblică, el rămâne aşa (adevărat) cu sau fără texte sfinte.

Dacă eşti credincios şi vrei să dai o şansă evoluţionismului, poţi începe de aici:

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 8 so far )

De ce nu acceptă religioşii evoluţia

Posted on septembrie 7, 2008. Filed under: evolutionism | Etichete:, , , |

Iată câteva motive pentru care marea majoritate a credincioşilor refuză şi astăzi teoria evoluţiei. Cei care totuşi nu o fac, probabil au rezolvat punctul 4 (printre care se numără şi subsemnatul).

  1. Certitudinea: unii oameni pur şi simplu ştiu că au dreptate şi oricât de mult ai încerca să-i convingi să dea o şansă şi celeilalte părţi, ei au decis a priori ce să creadă.
  2. Trebuie să gândeşti. Multora nu le place acest proces cognitiv. Evident că de moment ce accepţi evoluţionismul trebuie să-ţi schimbi şi concepţia despre divinitate. Pentru unii, e prea mult stres.
  3. Ignoranţa: nici măcar nu şi-au pus problema. Evoluţionismul e doar o teorie, o speculaţie, fiecare e liber să creadă ce vrea, bla-bla-bla…
  4. Nu vor să renunţe la ceea ce cred. Părerea mea este că, până când textele sfinte nu vor fi reconciliate cu teoria evoluţiei, mulţi vor refuza să creadă oricât de bune şi de multe ar fi dovezile. Nu ar fi prima dată: pe vremea lui Galilei s-a întâmplat acelaşi lucru. Mult mai greu s-ar fi renunţat la geocentrism dacă lumea nu ar fi ajuns să interpreteze textele mai puţin literal ca până atunci.
  5. Pentru unii apartenenţa de lumea primatelor este o jignire mult prea mare. Vezi celebra: „Tu vrei să spui că mă trag dintr-o maimuţă?” – de obicei indiviul şi gesticulează de mama focului în acel moment; trebuie să recunoaştem că există totuşi o asemănare. De obicei aceşti indivizi sunt şi cei obsedaţi de „consecinţele” morale ale evoluţionismului. Iată ce spune Stareţ Varsanufie de la Optina (1845-1913): “Filosoful englez Darwin a creat un adevărat sistem, după care viaţa este lupta pentru existenţă, lupta celui tare împotriva celui slab, unde cei biruiţi sunt sortiţi nimicirii. El pune început unei gîndiri sălbatice, iar cei ce ajung a crede în ea nu se vor uita de două ori dacă să omoare un om, să se năpustească asupra unei femei ori să jefuiască cel mai apropiat prieten – şi vor face toate acestea liniştiţi, avînd deplina recunoaştere a dreptului lor de a săvîrşi aceste nelegiuiri.” Asta explică de ce ţările scandinave, cu cel mai mare procentaj ai adepţilor evoluţiei, au una din cele mai mici răţi a criminalităţii de pe întregul mapamond. Şi, ca să vezi ironie, cine ne-a plasat pe noi în rândul primatelor? Vreun ateu obsedat de evoluţionism? Dimpotriva, un creaţionist (Carolus Linneaus).
  6. Îndoctrinare & co.: aveţi grijă de unde vă procuraţi informaţiile! O conferinţă ţinută de către un pastor despre evoluţionism nu ar fi tocmai cea mai bună alegere. Normal, nu vă opreşte nimeni să mergeţi, dar tot timpul trebuie să vă uitaţi de cealaltă parte a gardului. O parte a poveştii pare întotdeauna plauzibilă. Până când nu examinezi dovezile din ambele părţi nu ai cum să-ţi dai seama de întregul adevăr. Şi, am ajuns la ultima categorie:
  7. Obsedaţii de diavol. C.S. Lewis spunea că atunci când vine vorba de diavol, omul poate face două greşeli: să fie obsedaţi de acesta sau să nu-l bage deloc în seama. Unii nu ascultă sfatul se pare, iar rezultatul e cât se poate de trist: oamenii de ştiinţă nu sunt decât nişte îndrăciţi ce s-au revoltat împotriva Creatorului lor. Parcă nici nu-i poţi blama pe aceştia: cine ar accepta o teorie când eşti sigur că e făcută de oameni posedaţi de diavol?
Citește articolul întreg | Make a Comment ( 6 so far )

Cât de complexă e ireductibilitatea complexă?

Posted on septembrie 4, 2008. Filed under: evolutionism, Intelligent Design | Etichete:, , , , |

Ireductibilitatea complexă este un termen inventat de către Michael Behe, cel mai celebru suporter al Intelligent Design-ului. Teoria e foarte simplu de înţeles: un organism este ireductibil din punct de vedere complex dacă extragându-i-se doar o mică parte din organism şi, cel mai important, ORICE parte, acesta încetează să funcţioneze.

Aceasta idee i-a venit gândindu-se la celebrele vorbe ale lui Darwin: „Dacă se poate arăta că un singur organism nu putea evolua dintr-o formă inferioară de viaţă, atunci teoria mea s-ar destrăma”. Într-adevăr, dacă Behe, care spune că a găsit câteva lucruri în biologie care sunt ireductibile, are dreptate, atunci bye-bye evoluţionism.

Cel mai celebru exemplu care se poate da este flagelul bacteriei, care ajută în locomoţia acestora. Behe spune că nu ar fi putut evolua în mod natural, dar totuşi aşa este?

Pentru ca Behe să aibă dreptate, ar însemna ca părţile din care este constituit flagelul să fie nefolositoare în sinea lor. Şi, surprize-surprize, lucrurile nu stau aşa: dacă se scot chiar şi 40 din cele 50 de părţi distincte ale flagelului, el rămâne perfect funcţionabil. Este vorba despre un sistem de la baza flagelului care are un rol secretor (sistemul TTSS prin care bacteriile injectează toxine în membrana gazdelor lor). Argumentul ID-ului nu face faţă nici propriilor pretenţii.

Un alt exemplu dat de Behe este legat de coagularea sângelui. Acesta susţine că proteinele implicate în acest proces sunt mult prea complexe pentru a fi evoluat gradat. Argumentul mai pe larg: niciuna dintre proteine nu face altceva decât să ajute la coagularea sângelui, iar în lipsa uneia din proteine sângele nu se coagulează. Testele arată încă o dată cu totul altceva. Dacă se ia o proteină (numită factorul XII), sângele nu coagulează. Nu coagulează la oameni, dar coagulează la alte animale cum ar fi balenele şi delfinii. Dar totuşi, pentru ca Behe să aibă dreptate ar trebui ca în orice organism coagularea să nu fie posibilă în lipsa factorului XII. Cum atunci, dacă sângele se coagulează doar dacă are un anumit număr de proteine, se coagulează totuşi şi fără anumite proteine? Dacă se iau 3 proteine, sângele tot se coagulează la unii peşti.

Un alt exemplu forte venit din parte ID-ului este sistemul imunitar. De când Behe l-a prezentat (acum vreo 12 ani) şi până în prezent s-au scris nu mai puţin de circa 60 de lucrări şi circa 10 cărţi care explică cum sistemul nostru imunitar a evoluat. Pus în faţa acestor dovezi în cazul Dover (unde s-a decis dacă Intelligent Design-ul să devină sau nu materie de şcoală), Behe a răspuns că tot nu sunt dovezi suficiente…

Mai mult decât atât, se pot explica uşor anumite mecanisme prin care organismele complexe pot evolua. Un model ar putea fi ceea ce se numeşte preadaptare, când o anumită trăsătură biologică îşi schimbă funcţionalitatea. Cel mai cunoscut exemplu este cel al penelor în cazul păsărilor care, iniţial au evoluat pentru a regla temperatura corpului păsărilor, iar mai târziu au fost adaptate pentru zbor.

O altă metodă prin care ar fi putut evolua unele organisme complexe este următorul: se dezvoltă anumite părţi cu anumite funcţionalităţi, şi tot aşa încă câteva părţi cu ajutorul celor dinainte. Se întâmplă uneori însă ca un anumit complex biologic să ajungă la un stadiu în care nu mai are nevoie de anumite părţi de care s-a folosit pentru a evolua şi se eliberează de acestea. Acest proces ne poate face foarte greu să determinăm cum a evoluat acea parte a organismului pentru că nu mai avem anumite părţi cu ajutorul cărora a evoluat.

După umila mea părere, ireductibilitatea complexă ar fi cel mai bun argument pentru design. Cu toate acestea, după cum bine s-a văzut, nu avem motive să credem că există astfel de organisme. ID-ul îşi taie craca de sub picioare. So long Behe!

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Intrări următoare »

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...