Creationism

Calul, măgarul şi catârul

Posted on Iunie 29, 2009. Filed under: Creationism, evolutionism | Etichete:, , , , |

Am primit în secţiunea de comentarii a post-ului “Singura cale: evoluţia” următoarea observaţie:

Uite, de ex ai putea considera catarul forma tranzitionala de la magar la cal. Dar nu e asa. Catarii sunt rezultatul imperecherii calului cu magarul. Catarii nu se pot reproduce, sunt sterili. Daca magarul si calul ar exista numai in arhiva fosilifera, cei care ar descoperi o fosila de catar ar afirma:”iata dovada tranzitiei magarului catre cal.” Insa nu sunt in stare sa explice metabolismul, fenomenul aparitiei catarului.

Problema pare legitimă, dar nu ridică deloc dificultăţi.

Prima observaţie pe care ţin neapărat să o fac este legată de concluzia ce este trasă în cazul scenariului:  “iata dovada tranzitiei magarului catre cal.” De ce această concluzie şi nu: “iata dovada tranzitiei calului către măgar”? Atât timp cât înţelegi ce este evoluţia, această întrebare vine în mod natural. Din păcate mulţi au o viziune mult prea simplistă asupra evoluţiei şi nu înţeleg că evoluţia se aseamănă cel mai bine unui arbore, nu unei linii drepte. Doar din această observaţie se poate vedea cât de multe devin posibilătăţile rezolvării problemei de mai sus: putem avea mai mult de 13.

6 sunt aranjamente: cal-măgar-catâr, cal-catâr-măgar, măgar-cal-catâr,măgar-catâr-cal,catâr-cal-măgar,catâr-măgar-cal. La acestea se adaugă posibilitatea descendenţei comune. Calul poate fi strămoşul comun al măgarului şi al catârului, plus celelalte două cazuri.

Astea, pe lângă cazurile în care cele 3 au evoluat independent, sau doar 2 dintre ele au evoluat independent…

Iată cum arată arborele evoluţiei calului de pe talkorigins:

horses

Reţineţi deci: evoluţia se aseamănă unui arbore, nu unei linii drepte. Revenind, la tema de bază a articolului, cum am putea totuşi şti că ceva este o fosilă tranziţională între două specii sau nu? Iată câteva dintre metodele utilizate:

  1. Datarea: datarea unei fosile noi ne dă din start o idee bună pentru a şti unde anume ar trebui să o aşezăm în arborele vieţii. Dacă avem 2 fosile, una X (datată la 1 milion de ani) şi una Y(2 milioane), o nouă descoperire a unei fosile Z la 3 milioane de ani va exclude considerarea lui Z ca fiind descendent al lui X şi Y. Dacă, în schimb, Z ar fi datat la 1,5 mil de ani, atunci se poate ca Z să fie o formă tranziţională între Y şi X. Chiar şi aşa rămânem doar la stadiul de “poate”; se poate la fel de bine (ţinând cont de structura de arbore a evoluţiei) ca ele să nu aibă deloc nicio legătură, sau ca două fosile să aibă şi a treia nu. Pentru a şti cu mai multă precizie legătura dintre X,Y şi Z există…
  2. Anatomia comparată: una din frumuseţile unei teorii ştiinţifice în toate regula este puterea de predicţie, putere ce se face simţită foarte mult în cazul comparării unor anatomii. De exemplu, dacă X este un animal ce are o copită cu 2 degete, iar Y are 4 degete şi dacă noua descoperire Z are 5 degete, slabe şanse să fie fosilă intermediară între Y şi X.  Z ar trebui să aibă undeva între 2 şi 4 degete. Sigur, există mult mai multe lucruri de luat în considerare (dimensiuni, formă), precum şi alte multe alte părţi ale corpului (dacă cauţi intermediar între peşte şi vieţuitoare de pământ te uiţi la mecanismul de respirare, sistemul auditiv etc.). Toate astea ne ajută însă să ştim mai bine unde să-l plasăm pe Z. Există multe scenarii, şi scopul meu nu este să le enumăr pe toate, ci să dau doar câteva exemple pentru o bună înţelegere a problemei. Să trecem şi la…
  3. Genetica: genetica oferă, nu doar în cazul fosilelor, pe departe cea mai bună mărturie pentru evoluţionism. Astăzi, putem extrage ADN din fosile, iar de-aici încolo totul devine floare la ureche. Genetica oferă cea mai bună aproximare a locului unui organism în arborele vieţii. Printre mecanismele ce se iau în considerare se numără: retroviruşii, similitudinea codului (cromozomi, gene), rămăşiţe de cod etc.

Acestea fiind zise, să ne întoarcem la problema iniţială. Dacă, într-adevăr, am avea doar 3 fosile: cal, măgar şi catâr, am putea să ne dăm seama că ultimul a apărut din împreunarea celor doi? Absolut. În primul rând, datarea trebuie să aibă următorul rezultat: calul şi măgarul să existe la momentul când apare catârul, altfel scenariul nu ar fi posibil. Mai apoi, genetica ar termina toată treaba. Când ne gândim doar la retroviruşi şi câte minuni pot face… dacă catârul ar apărea ca (,) cuplarea calului cu măgarul, evoluţia prezice că în ADN ar trebui să avem secvenţe retrovirale de la ambele specii (cal, respectiv măgar) de aceleaşi dimensiuni şi informaţie şi în aceleaşi locuri. Altfel, dacă catârul ar fi tranziţia dintre măgar şi cal, secvenţele retrovirale ar arăta altfel, ar da cu totul altă mărturie. Mai exact, măgarul şi catârul ar trebui să aibă mai multe secvenţe retrovirale în comun (de aceeaşi secvenţă şi poziţie) decât ar avea măgarul şi calul şi mai mult, catârul şi calul ar avea mai multe secvenţe retrovirale în comun decât măgarul şi calul. Doar retroviruşiiar putea dovedi, chiar dacă am avea doar 3 fosile în toate lumea, că cele 3 au evoluat independent şi se află pe ramuri diferite ale arborelui vieţii. Să reformulez ce-am spus mai sus: nu ai cum să nu te prinzi din ADN care este relaţia dintre cal, măgar şi catâr, NU AI CUM!

Prezentarea mea este una extrem de sumară, detaliile la care se pot ajunge când se studiază relaţia dintre două specii sunt incredibile. Nici măcar criteriile generale menţionate nu sunt singurele care se pot folosi, mai sunt destule precum localizarea geografică, embriologia etc.

În încheiere, un “must see” despre cea mai elegantă dovadă a evoluţiei (sumaţia):

Anunțuri
Citește articolul întreg | Make a Comment ( 45 so far )

De ce ţărâna?

Posted on Iunie 25, 2009. Filed under: Creationism, Religie | Etichete:, , , , |

Pentru mulţi creaţionişti, răspunsul la întrebarea “de ce a creat Dumnezeu pe om din ţărână?” e unul extrem de simplu: “Pentru că aşa a vrut El. E un mister, nu e treaba noastră” etc. Răspuns, după cum era de aşteptat, care nu explică nimic. Singurul mister aici este cum naiba poate cineva să creadă aşa ceva mai ales că avem motive bune să înţelegem de ce “ţărâna” este folosită de către autorul Genezei.

Una din cele mai vechi îndeletniciri ale omului este ceramica (olăritul). Aceasta, foarte populară în Orientul Mijlociu, era considerată cea mai nobilă activitate (?) a omului. Asta pentru că olăritul imita într-un fel acţiunea zeilor de a crea ceva din haos, ceva aparent nefolositor şi fără formă (haosul primordial) era transformat în ceva folositor, cu un scop anume.

Şi-acum să gândim puţin: dacă cea mai nobilă meserie e cea de olar, şi meseria de olar foloseşte ca material ţărâna, atunci cel mai nobil creator dintre toţi din ce material va crea? Evident, din ţărână. Creaţia, aşa cum este atribuită lui Dumnezeu, nu este nici pe departe o încercare de relatare ştiinţifică a apariţiei omului pe pământ, ci mai degrabă o laudă adusă lui Dumnezeu care este vizionat ca cel mai nobil dintre toţi creatorii.

Destul de probabil ca evreii să nu fi fost autorii originali ai acestei idei, ci vreuna din civilizaţiile Orientului Mijlociu. Oricine ar fi fost de vină pentru idea asta, important de reţinut este că miturile de creaţie nu sunt ştiinţifice. A le numi aşa înseamnă să nu ştii nimic nu doar despre ştiinţă, dar şi despre religie.

Culmea, tot evoluţioniştii sunt consideraţi cei ignoranţi. Oh really? Ca să crezi în creaţia literală din Geneză trebuie să:

–          Nu ştii nimic despre evoluţie.

–          Nu ştii nimic despre religie, prin asta mă refer la felul în care ştim că se formează miturile, cum se dezvoltă şi răspândesc ideile religioase. De altfel, trebuie să negi existenţa celui mai puternic motor din istoria religiilor: sincretismul religios (faptul că o anumită cultură împrumută idei religioase de la alte culturi pe care mai apoi le dezvoltă diferit faţă de acestea: cum este cazul creaţiei din ţărână).

–          Să crezi într-un proces care este imposibil dpdv. ştiinţific (vezi: Singura cale: evoluţia)

Închei cu un citat super din Origen, unul din cei mai importanţi părinţi ai bisericii, despre geneză,  pe care tot vroiam să-l menţionez (atenţie: scris în secolul III!!):

„For who that has understanding will suppose that the first, and second, and third day, and the evening and the morning, existed without a sun, and moon, and stars? And that the first day was, as it were, also without a sky? And who is so foolish as to suppose that God, after the manner of a husbandman, planted a paradise in Eden, towards the east, and placed in it a tree of life, visible and palpable, so that one tasting of the fruit by the bodily teeth obtained life? And again, that one was a partaker of good and evil by masticating what was taken from the tree? And if God is said to walk in the paradise in the evening, and Adam to hide himself under a tree, I do not suppose that anyone doubts that these things figuratively indi­cate certain mysteries, the history having taken place in appearance, and not literally.” (De Principiis IV, 3, 1 [6]).

Tare, nu? 🙂

Ideea argumentării dată de: Au existat realmente Adam şi Eva?

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 36 so far )

Ce nu înseamnă evoluţie

Posted on Februarie 19, 2009. Filed under: Creationism, evolutionism | Etichete:, , , , , |

E surprinzător de folositor ca atunci când vrei să înveţi sau să vorbeşti despre ceva, să cunoşti mai întâi ce înseamnă acel ceva (vorba matematicianului: o problemă înţeleasă este pe jumătate rezolvată). Aşadar, o definiţie (via wikipedia) a evoluţiei ar fi bine venită pentru cei care încă nu înţeleg la ce se referă ea:

Evoluţie = în genetică, termenul evoluţie desemnează fenomenul prin care caractere noi, utile speciei, apărute la un individ şi transmise descendenţilor acestuia ajung să fie adoptate de o populaţie. Evoluţia stă la baza speciaţiei (adică apariţia unor specii noi din specii existente).

Teoria evoluţionistă = o teorie în biologie care explică apariţia diferitelor tipuri de plante şi animale (ca şi a altor forme de viaţă ale Terrei) prin pre-existenţa altor tipuri, diferenţele între acestea fiind datorate unor modificări produse în generaţii succesive.

După cum bine se vede din definiţie, spre surprinderea multora, evoluţia nu are nimic de-a face cu apariţia vieţii pe pământ. Asta este treaba unei alte teorii numită abiogeneză: a nu se încurca cele două şi a nu se crede că dacă una este greşită, şi cealaltă este din oficiu.

Dr. Kent Hovind a.k.a. Dr. Dino este unul dintre cei mai faimoşi creaţionişti de peste hotare. Pentru el există nu mai puţin de 6 tipuri de evoluţie:

– cosmică: Big bang => hidrogen

– chimică: evoluţia elementelor chimice

– planetară: evoluţia planetelor şi a stelelor

– organică: viaţă din ne-viaţă

– macroevoluţie: evoluţie de la o specie la alta

– microevoluţie: schimbări în interiorul unei specii

Hovind habar n-are ce e aia evoluţie. El ia cuvântul din popor, unde evoluţie=ieri am luar 8 şi azi am luat nota 9, şi-l aplică cum îi convine lui unor teorii ştiinţifice. Evoluţia ca teorie biologică e bine definită (vezi definiţia) şi nu are nimic de-a face cu evoluţia elementelor chimice şi astrofizica (primele 3 puncte). Evoluţia aşa-zisă organică e abiogeneza. Singurele care au de-a face cu evoluţia biologică din lista lui sunt ultimele două, care defapt sunt acelaşi lucru. Macroevoluţie=microevoluţie pe o perioadă mai lungă de timp. Dacă creaţioniştii doresc să folosească ceva care să denumească evoluţia dintr-o specie în alta, să facă bine să caute un alt cuvânt decât macroevoluţie! Macroevoluţia nu înseamna asta, dar prin folosirea unui termen pe care şi biologii îl folosesc din când în când reuşesc să bage în ceaţă cetăţeanul de rând care, în eventualitatea în care aude cuvântul se gândeşte automat la definiţia greşită oferită de creaţionist.

Să revenim la lista de mai sus. În prezentările sale, Hovind începe prin a expune „minciunile” din primele 4 tipuri de „evoluţie”, după care trece la macroevoluţie. De ce? Dacă reuşeşti să induci prostimea în eroare că primele 4 teorii sunt greşite, cu atât mai uşor o va face cu evoluţia biologică. Nu de alta, dar creaţioniştii au probleme serioase în a înţelege sensul unor cuvinte, deci dacă celelalte teorii care conţin cuvântul „evoluţie” sunt greşite, şi cea biologică trebuie să fie.

Tot din definiţie se poate vedea că evoluţia nu este o religie. „Trebuie să crezi că e adevarată, deci tot o religie e şi asta”. Nu numai că cineva ce spune asta n-a înţeles nimic din evoluţia, dar nu a înţeles nimic din religie! Pentru mine, când cineva îmi spune asta, creierul meu traduce automat afirmaţia în „Sunteţi la fel de proşti ca şi noi”. Sincer, ce idiot ar aduce un astfel de argument?

Şi, la fel cum evoluţia nu e religie, creaţionismul nu e ştiinţific. Ştiinţa se ocupă doar de fenomene naturale. Creaţia este considerată un act supranatural, nu are nicio treabă şi nici nu ar trebui (dacă este adevărată) să poată fi explicată ştiinţific. Din nou, acelaşi sfat care l-am dat şi mai sus creaţioniştilor: găsiţi alt cuvânt, „ştiinţă” e folosit deja.

Listele creaţioniste se poartă şi pe la noi, cum ar fi aceea ce poate fi găsită pe apologeticum.wordpress.com care conţine o înlănţuire a explicaţiilor naturale ale vieţii oferite de-a lungul timpului. Titlu: Din istoria evoluţionismului. Alte minciuni şi alţii care nu înţeleg despre ce vorbesc. Din sfânta definiţie se vede clar de ce lista este o prostie: ba se vorbeşte despre trecerea de la non-viaţă la viaţă (treaba abiogenezei), ori se vorbeşte despre un proces ce nu este evolutiv. Doar pentru că explicaţia oferită este naturală, asta nu înseamnă că e evoluţie. Evoluţia are mecanismele ei specifice, orice altă explicaţie ce iese din raza acesteia îi trebuie un nou cuvânt şi o nouă definiţie. Şmecheria e aceeaşi: să vezi cât de stupide sunt teoriile evolutive oferite de-alungul timpului, şi tu să crezi automat că şi adevărata teorie a evoluţiei (pentru cei de pe apologeticum: aceeaşi Mărie cu altă pălărie, adică aceeaşi teorie cu alte explicaţii) este falsă.Exemple selectate:

Anaximandru (610-546 î. Hr.) credea că animalele au apărut din mare datorită căldurii solare; că la început erau acoperite cu o scoarţă de spini pe care apoi au pierdut-o.

Lucreţiu (98-55 î. Hr.) afirma că speciile au apărut prin combinarea întâmplătoare a unor elemente.

Albertus Magnus (1193-1280) era convins că plantele pot trece dintr-o specie în alta sub influenţa solului, a nutriţiei sau a altoirii. Credea că orzul se poate transforma în grâu, iar stejarul în viţă de vie.

Jean-Pierre Antoine de Monet, cavaler de Lamark (1744-1829), naturalist francez, considera că vietăţile au apărut spontan şi apoi au evoluat de la simplu la complex.

Niciuna nu este evoluţie biologică, chiar dacă Lamark a fost pe aproape: el a greşit mecanismul (credea că un individ îşi schimbă trăsăturile în timpul vieţii şi le transmite descendenţilor. ex: unei girafe i se lungeşte gâtul, deci descendenţii vor avea gâtul cel puţin la fel de mare. Pe-aproape, dar nu evoluţie).

Nu e de mirare de ce creaţioniştii nu înţeleg argumentele pro-evoluţie: au probleme cu înţelegerea unor cuvinte&expresii, cu atât mai greu trebuie să le fie cu probabilităţile, genetica & others. Fericiţi cei săraci cu duhul…

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 20 so far )

Al dracului coincidenţă!

Posted on Decembrie 26, 2008. Filed under: Creationism, evolutionism, Intelligent Design | Etichete:, , , , |

Alături de cromozomul uman nr. 2, retroviruşii sunt cea mai bună dovadă a faptului că omul şi maimuţa au un strămoş comun. Retroviruşii sunt viruşi ce conţin ARN ce se revers-transcriptează în ADN pentru a se integra în genomul gazdei (cel mai cunoscut retrovirus este HIV-ul).

Majoritatea retroviruşilor afectează celulele corpului, deci înafara deranjului pe care-l cauzează în individul respectiv, nu cauzează probleme urmaşilor. Se poate întâmpla însă ca celula afectată să fie un ovul sau un spermatozoid, iar atunci secvenţa retrovirală se transmite generaţiilor viitoare şi rămâne permanent (sau pentru foarte mult timp) parte din ADN-ul indivizilor.

Acum, în ceea ce priveşte evoluţia, ceva ar fi de aşteptat: dacă omul şi maimuţa au un strămoş comun, ar trebui ca cele două specii să aibă retroviruşi identici, care au fost prezenţi în strămoş înainte de separarea celor două specii. Şi, surprize-surprize, asta se şi întâmplă (încă un loc în care evoluţia ar putea fi uşor demontată şi nu este): omul şi cimpanzeul au 7 secvenţe retrovirale identice (literalmente identice, unde retrovirus = 500 de perechi de baze). Să trecem acuma la calcule:

1 retrovirus = 500 perechi de baze (1 ADN e aproximativ 3 miliarde de perechi de baze)

posibilităţi de integrare = între 500 şi 2000, în fiecare din aceste cazuri cu posibilităţi între 100.000-250.000

Luând cel mai defavorabil caz, posibilitatea ca un retrovirus să se integreze într-un loc este de 1 la 50.000.000 (de reţinut că, la oameni şi maimuţe, nici măcar o nucleotidă nu este folosită de două ori ca spaţiu de integrare de către doi retroviruşi diferiţi).

Deci, în cazul în care omul şi maimuţa nu au un strămoş comun, care e probabilitate ca 2 retroviruşi identici să se integreze în acelaşi loc? Aproximativ 1 la 5*1014 (aproximativ pentru că ADN-ul la om şi maimuţă nu sunt chiar identice). Cred că nici nu mai are rost să mă complic să calculez probabilitatea pentru 7 astfel de cazuri, ideea este clară: aceasta este cea mai mare lucrare a lui Satan, e incredibil cum a reuşit el să păcălească oameni de ştiinţă făcând să pară că omul şi maimuţa au un strămoş comun.

Să fim serioşi, orice om onest ar trebui să recunoască că aceasta este o dovada foarte bună în favoarea evoluţiei omului dintr-o altă specie. Chiar şi Michael Behe, cel mai celebru proponent al Intelligent Design-ului, acceptă evoluţia omului (el are alte griji, precum ireductibilitatea complexă).

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 28 so far )

Micro vs. Macro

Posted on Noiembrie 29, 2008. Filed under: Creationism, evolutionism | Etichete:, , |

Printre cele mai utilizate trick-uri ale creaţioniştilor este distorsionarea unor termeni ştiinţifici astfel încât noua definiţie să le dea lor de câştig. Vorba aia: dacă dovezile nu-ţi susţin teoria, aruncă dovezile!

Campionul acestor termeni aş spune eu că este cuvântul teorie. Totuşi, incontestabil pe locul doi şi cu pretenţii de lider stă cuvântul „microevoluţie”. Ce o să-ţi spună un creaţionist? Microevoluţia (variaţia în cadrul unei specii) este un fapt incontestabil şi dovedit, macroevoluţia (transformarea unei specii în altă specie) e problema. Cuvântul ăsta m-a păcălit foarte mult şi pe mine, obişnuiam să susţin de câte ori aveam ocazia că doar macroevoluţia nu a fost dovedită. E un caz mai special de distorsionare pentru că de obicei aceasta este definiţia la care se gândeşte şi un specialist. Totuşi, creaţioniştii nu folosesc termenii cum trebuie. Ei se folosesc de această divizare pentru a crea impresia că ar fi două lucruri foarte diferite. Pentru un biolog, nu există însă mare diferenţă între cei doi termeni: macroevoluţia e pur şi simplu microevoluţie pe termen lung. Ambele se întâmplă la fel, prin aceleaşi mecanisme, din aceleaşi motive. De fapt, nici nu se utilizează foarte des aceste cuvinte pentru că nu au o importanţă deosebită în evoluţionism.

Ce e mai plauzibil?:

Scenariu 1: Macroevoluţia e microevoluţie pe termen lung: nu poţi umbla un kilometru fără să faci mai mulţi paşi.

Scenariu 2: Dumnezeu a creat ADN-ul şi i-a ordonat să nu macroevolueze.

Creaţioniştii se poartă de parcă ar fi o barieră magică care opreşte ADN-ul din transformare. Cum era de aşteptat, nu avem cunoştinţe despre aşa ceva.

Mai există o problemă: definirea speciei. Nu există vreun consens pentru stabilirea a ce determină ceva să fie o specie nouă sau nu. Aşa că, chiar dacă li se prezintă o dovadă pentru macroevoluţie, creaţioniştii pot scăpa ieftin: spun că acel animal e tot din specia respectivă şi au scăpat. Sau, mai rău, spun că e altă specie; şi cum ştiu ei sigur că ceva nu poate macroevolua, au rezolvat treaba. Niciuna din căi nu e rezonabilă.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 2 so far )

Singura cale: evoluţia

Posted on Octombrie 18, 2008. Filed under: Creationism, evolutionism | Etichete:, , |

Explicaţii în ceea ce priveşte transformarea vieţii s-au dat de când omul a început să-şi pună întrebări despre lumea care îl înconjoară. Generaţia noastră este pe departe cea mai norocoasă din acest punct de vedere pentru că suntem printre acei care pot spune că ştiu răspunsul la una din marile întrebări.  Cum a fost „creat” omul? El a evoluat dintr-o altă specie prin procese biologice foarte bine cunoscute în ziua de azi. O fi evoluţia considerată printre cele mai de succes teorii în lumea ştiinţei că tot degeaba, mulţi rămân la ideea că omul a fost creat printr-un procedeu miraculos de către Dumnezeu.

Pare o idee frumoasă, care-l face mai special pe om decât pe celelalte animale, care stabileşte o legătură strânsă între Creator şi creaţie. Toate bune şi frumoase, dar asta nu e o explicaţie! Lipseşte ceva: metoda. Cum exact a creat Dumnezeu, dacă este cazul de aşa ceva, omul? Să spui doar că l-a creat nu rezolvă absolut nimic. Ei bine, eu vreau să argumentez că singura cale prin care omul ar fi putut fi creat de către o fiinţă supranaturală este evoluţia.

Trăim într-o lume pe care noi o considerăm „naturală”, adică noi o putem percepe şi îi putem explica raţional funcţionarea. Pe de altă parte, supranatural înseamnă pur şi simplu ne-natural, ceva care nu poate fi explicat precum poate fi explicat naturalul. E crucial de înţeles că în lumea noastră naturală, se pot întâmpla doar evenimente naturale. Un eveniment supranatural nu se poate întâmpla pentru că nu poţi să acţionezi în natural cu altceva decât naturalul.

Cel mai uşor de înţeles acest lucru este cu ajutorul unei analogii sferă-plan. O sferă este un obiect tri-dimensional, pe când planul este ceva bi-dimensional. O sferă poate acţiona asupra planului în mai multe feluri, dar de fiecare dată efectul va fi bi-dimensional. Dacă sfera trece prin plan poate forma un punct, o curbă sau un cerc. Dar toate aceste elemente sunt naturale pentru plan, chiar dacă sfera poate fi numită supranaturală în sensul că ea conţine prin natura ei lucruri ce nu pot fi explicate prin geometria plană. Dacă un om ar trăi într-un plan, el nu şi-ar putea imagina sub nicio formă sfera, oricât de mult ar încerca, aşa cum şi noi nu ne putem imagina mai mult decât 3 dimensiuni în spaţiu.

Dumenzeu = sfera, universul = planul. Poate sfera (Dumnezeu) face ceva în plan (univers) care să nu fie consistent cu legile acelui univers? Nu prea cred. Asta mi se pare o problemă foarte interesantă pentru cei care contestă evoluţia, cum altfel putea Dumnezeu crea? O grămadă de lut nu poate prin niciun eveniment natural să devină om printr-o suflare. Din lut trebuie să se ajungă la ADN cumva. Cum mai exact? Orice creaţie implică o metodă, iar metoda oferită de fundamentaliştii religioşi nu doar că e improbabilă, eu cred că e chiar imposibilă. Oamenii au pus în cârca lui Dumnezeu multe lucruri: fulgere, ploi, boli etc. despre toate am descoperit însă că se întâmplă în mod natural, altfel spus, nu trebuie să existe un agent supranatural care să le explice. Apariţia omului intră în aceeaşi categorie, atâta că lumea se dă la o parte mult mai greu decât atunci când a venit vorba despre tunete şi fulgere.

Revenind la metodă: nu poţi ajunge direct la om fără să treci prin mulţi alţi paşi. Omul are 46 de cromozomi, pentru asta trebuie să existe viaţa cu mai puţini cromozomi pentru că nu pot apărea pur şi simplu 46 de cromozomi. Apare unul, doi, şi după aceştia alţii prin metode naturale. Deja când ai un cromozom ai o formă de viaţă care nu este om. Ca să aduni toate materialele pentru a construi un om îţi trebuie alte materiale date, care la rândul lor au o anumită provenienţă şi o explicaţie.

Ca să rezum, omul nu poate fi creat altfel decât printr-o metodă naturală. Dar o metodă naturală implică o explicaţie din care supranaturalul e deja exclus. Poate e implicat, poate nu, dar nu e nevoie deloc de acesta pentru explicarea fenomenului. Cunoaşte cineva vreo alternativă mai bună decât evoluţia?

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 24 so far )

Ce aud când vorbesc creaţioniştii

Posted on Septembrie 23, 2008. Filed under: Creationism, evolutionism | Etichete:, |

Tradus din http://ari-rahikkala.livejournal.com/38536.html via http://scienceblogs.com/pharyngula/2008/09/what_i_hear_when_creationists.php

„Teoria copilăriei, cunoscută şi sub numele de originea copilului, este o minciună jignitoare şi damnabilă. Cum poate o persoană raţională crede că toţi oamenii au fost o dată bebeluşi? Consideră următoarele argumente:

Nu există nicio cale de dezvoltare dintre un bebeluş şi un adult, nicio formă tranziţională dintre aceste două specii. Arată-mi măcar un copil cu capul unui adult. Poţi? Nu? Nici măcar un bebeluş cu barbă? Niciun adult cu oasele craniului nefuzionate, înafară de câteva cazuri nefericite? Nici măcar o mică fetiţă nou-născută căreia să-i crească dintr-o dată sânii ? Nu-i poţi găsi pentru că nu există. Nu există nici măcar o formă de tranziţie între un copil şi un adult şi nici nu vei găsi vreuna deoarece teoria este pur şi simplu o minciună ne-ştiinţifică.

Dezvoltarea copilului a fost bine documentată în studiul nostru de 6 luni, folosind circa 1000 de copii şi adulţi de diferite vârste. Am demonstrat că, în ciuda unor mici variaţii precum greutate sau grăsimea corpului şi schimbul dinţilor de lapte cu cei permanenţi, la sfârşitul experimentului, oricine a început ca şi copil, a sfârşit la fel. Copii şi adulţii sunt două genuri diferite şi nu pot exista atâtea modificări astfel încât copilul să devină adult. Respingem orice dovezi ale experimentelor pe termen lung deoarece credem că legile fizice s-au schimbat în ultimul an.

Să afirmi că oamenii maturi provin din copii este degradant din punct de vedere moral. Vedem că toţii cum se comportă copii. Dacă ne-am comporta ca cei mici am trişa, fura şi minţi tot timpul unii cu ceilalţi. Dacă teoria copilăriei ar fi adevărată nu ar exista moralitate şi fără vreo moralitate pe care să se poată clădi, nicio societate. Copilăria este o minciună folosită de şarlatani pentru a justifica lucruri rele precum şcolile publice.

Nu există un consens între oamenii de ştiinţă în ceea ce priveşte această teorie. Ar trebui să predăm controversa. Copii trebuie să fie învăţaţi că posibilitatea ca ei să devină adulţi e una pur teoretică. Mulţi copii provin din familii care nu subscriu teoriei copilăriei şi ar putea fi deranjaţi dacă li s-ar preda teoria ca fapt.”

Mai postez o dată raţionamentul, de data asta cu comentariile mele (scrise îngroşat):

Teoria copilăriei (evoluţionismul), cunoscută şi sub numele de originea copilului, este o minciună jignitoare şi damnabilă. Cum poate o persoană raţională crede că toţi oamenii au fost o dată bebeluşi? (…crede că toţi oamenii au fost o dată peşti?) Consideră următoarele argumente:
Nu există nicio cale de dezvoltare dintre un bebeluş şi un adult, nicio formă tranziţională dintre aceste două specii. (nu există nicio o fosilă tranziţională dintre două genuri)Arată-mi măcar un copil cu capul unui adult. Poţi? Nu? Nici măcar un bebeluş cu barbă? Niciun adult cu oasele craniului nefuzionate, înafară de câteva cazuri nefericite? Nici măcar o mică fetiţă nou-născută căreia să-i crească dintr-o dată sânii? (arată-mi un crocodil cu cap de pasăre, un mamifer cu solzi etc) Nu-i poţi găsi pentru că nu există. Nu există nici măcar o formă de tranziţie între un copil şi un adult şi nici nu vei găsi vreuna deoarece teoria este pur şi simplu o minciună ne-ştiinţifică. (evoluţia e DOAR O TEORIE)


Dezvoltarea copilului a fost bine documentată în studiul nostru de 6 luni, folosind circa 1000 de copii şi adulţi de diferite vârste. (de fapt n-am făcut niciun studiu) Am demonstrat că, în ciuda unor mici variaţii precum greutate sau grăsimea corpului şi schimbul dinţilor de lapte cu cei permanenţi, la sfârşitul experimentului, oricine a început ca şi copil, a sfârşit la fel. (microevoluţia e adevărată, macroevoluţia ba) Copii şi adulţii sunt două genuri diferite şi nu pot exista atâtea modificări astfel încât copilul să devină adult. Respingem orice dovezi ale experimentelor pe termen lung deoarece credem că legile fizice s-au schimbat în ultimul an. (off topic, lumina avea în trecut viteză mai mare, de aia se poate ca universul să aibă 10000 de ani).
Să afirmi că oamenii maturi provin din copii este degradant din punct de vedere moral. Vedem că toţii cum se comportă copii. Dacă ne-am comporta ca cei mici am trişa, fura şi minţi tot timpul unii cu ceilalţi. Dacă teoria copilăriei ar fi adevărată nu ar exista moralitate şi fără vreo moralitate pe care să se poată clădi, nicio societate. (teoria lui Darwin a dus la Holocaust, comunism etc. şi le spune oamenilor că e ok să omoare, să fure ş.a.m.d. pentru a supravieţui ) Copilăria este o minciună folosită de şarlatani pentru a justifica lucruri rele precum şcolile publice. (evoluţionismul e o minciună a oamenilor de ştiinţă pentru a justifica imoralitatea lor )
Nu există un consens între oamenii de ştiinţă în ceea ce priveşte această teorie. Ar trebui să predăm controversa. Copii trebuie să fie învăţaţi că posibilitatea ca ei să devină -adulţi e una pur teoretică. Mulţi copii provin din familii care nu subscriu teoriei copilăriei şi ar putea fi deranjaţi dacă li s-ar preda teoria ca fapt. (hai că deja v-aţi prins).

Mai pot fi adăugate multe alte dovezi: teoria copilului violează legea a doua a termodinamicii (printre puţinele care nu s-au schimbat în ultimul an), toţi copii care „păreau” adulţi nu sunt nimic altceva decât farse ale oamenilor de ştiinţă şi unde mai pui că, dacă copii ar deveni adulţi, de ce mai există încă copii?

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Bad ID

Posted on Septembrie 23, 2008. Filed under: Creationism, evolutionism | Etichete:, , |

George Coyne, ex-director al Observatorului Vatican: “Intelligent Design-ul nu va distruge doar ştiinţa, ci şi religia”.

Unul dintre motivele pentru care sunt împotriva creaţionismului sau ID-ului este nu doar efectul pe care aceste concepţii le au asupra ştiinţei, ci mai ales asupra religiei. Când vine vorba de ştiinţă, lucrurile merg foarte bine, specialiştii îşi văd de treaba lor, singura problemă fiind că anti-evoluţioniştii vor să creeze printre cei mai puţini educaţi în domeniu impresia că există un fel de mare dezbatere pe tema veridicităţii teoriei. NU EXISTĂ! 99,98% dintre biologi acceptă evoluţia, şi care e şansa ca cei care nu o fac pe deplin să aibă motive…să le numim religioase?
Revenind la religie. De ce dăunează aceste mişcări religiei? Pe lângă faptul că sunt neadevărate, nu dă deloc bine la credibilitate. Un sceptic sincer care doreşte să vadă dacă are ceva de oferit creştinismul nu o să caute mult dacă dă din greşeală pe site-uri pe care este informat că lumea are 6000 de ani şi că evoluţionismul este o mare farsă. Pur şi simplu nu ajută religia cu nimic, îi îndepărtează în loc să îi apropie pe sceptici. Pe sistemul Confucius “nu ştii ce e viaţa, dar vrei să ştii ce e moartea”, cum să ai încredere în oamenii ăştia când vorbesc despre transcendenţă, infinituri, eternităţi etc. când ei habar n-au ce se întâmplă în lumea din jurul lor?

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

Proiectul Steve

Posted on Septembrie 14, 2008. Filed under: Creationism, evolutionism, statistica, video | Etichete:, , , , , |

Una dintre metodele preferate ale anti-evoluţioniştilor de a fenta oamenii de rând este de a aduna liste masive de specialişti care nu consideră că evoluţionismul poate explica diversitatea formelor de viaţă de pe pământ. Pe lângă asta, se mai trânteşte şi câte un citat ale vreunui mare darwinist care se îndoieşte de veridicitatea teorie. Şi când vine vorba de asta, nimeni nu poate visa să-l egaleze pe Stephen Jay Gould (1941-2002). Unul din cei mai mari paleontologi şi evoluţionişti din istorie este probabil cel mai citat specialist în domeniu care şi-a pierdut „credinţa” în teoria lui Darwin. Citatul e acesta şi aveţi mari şanse să-l întâlniţi pe orice site anti-evoluţionist: „Extrem de rarele forme de tranziţie în raportul fosilic rămân ca o permanentă enigmă a paleontologiei. Arborele evoluţiei care apare în manualele noastre are date numai la vârf şi la nodurile ramurilor; restul se referă la concluzii, dar este clar că nu există dovezi din partea fosilelor. ” („Evolution’s Erratic Pace,” Natural History, vol. 86 (May 1987), p. 14.)

Acesta este un misquote. Gould a spus într-adevăr acele lucruri, dar nu se referea la lucrurile la ce s-ar gândi un creaţionist. Acesta nu se referea la fosilele tranziţionale dintre grupuri majore de organisme, domeniu în care dovezile abundă, ci la fosilele dintre specii apropiate. Oricum, Gould şi-a apărat poziţia şi a criticat de multe ori pe cei care i-au răstălmăcit cuvintele. Puteţi vedea o apărare foarte bună aici:
www.stephenjaygould.org/library/gould_fact-and-theory.html

Această metodă de a dezinforma publicul cum că evoluţia ar fi o teorie aflată în criză a fost ridiculizată şi de aici s-a născut proiectul Steve. Acesta a fost iniţiat de către National Center for Science Education, cu scopul de a parodia metoda creaţioniştilor de a aduna liste peste liste de oameni de ştiinţă ce se îndoiesc de veridicitatea teoriei. Şi, în cinstea marelui paleontolog, cei de pe listă au toţi un nume derivat de la Steve (Stephen, Stephen, Steven, Stephanie, Stefan). Spre deosebire de listele creaţioniştilor care conţin puţini biologi, cei de la NCSE au în lista lor biologi în raport de 2 la 3.

Printre organizaţiile creaţioniste care folosesc această metodă se numără: Discovery Institute’s Center for Science and Culture, Institute for Creation Research, şi Answers in Genesis. Aceste liste îi duc pe mulţi în eroare, făcându-i să creadă că e mare bătălie între specialişti. Dar numele incluse nu prea impresionează: în primul rand sunt puţini specialişti în domeniu. Asta este important, pentru că atunci când vine vorba de ştiinţă, trebuie să fie abordaţi specialiştii unei anumite ramuri. E greu să-şi dea cu părerea un astronom despre evoluţie, pentru că nu este domeniul lui. În plus, este foarte dubios cum majoritatea creaţioniştilor îşi obţin diploma de dotorat. S-au întâlnit destule cazuri în care aceştia au minţit pentru a le obţine. Cele mai dese cazuri să găsesc între geologi, care evident, n-ar obţine o astfel de diplomă în domeniu crezând că pământul are 6000 de ani.

Conform unui pol din anul 1991, în America, printre oamenii de ştiinţă, doar 5% sunt creaţionişti. Dar acest număr include toţi oamenii de ştiinţă, indiferent de domeniu, inclusiv inginerii. Dintre specialişti în geologie şi biologie, doar 0,15 % consideră creaţionismul valid, adică 700 din 480.000.
Să nu se creadă că o teorie ştiinţifică este cu atât mai adevărată cu cât mai mulţi oameni de ştiinţă o acceptă. Argumentul din autoritate nu merge aici, dar atitudinea specialiştilor se bazează pe dovezile ce pot fi văzute de toată lumea. De aceea e adevărată evoluţia, datorită dovezilor, nu datorită numărului persoanelor ce sunt de acord cu ea.

Şi când te gândeşti că în America există mult mai mulţi creaţionişti decât în orice altă ţară civilizată…eu unul nu-i văd bine pe băieţii ăştia.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Dilema lui Cornel

Posted on Septembrie 11, 2008. Filed under: Creationism, evolutionism | Etichete:, , , , |

Citeam ieri pe TLP un post şi am dat de încă un “specialist” în ale evoluţiei . Numele lui este Cornel Dragoş, profesor şi colaborator al revistei “Argeşul Ortodox”, care, printre altele, a făcut o pasiune pentru evoluţionism. (puteţi citi articolele lui aici: http://laurentiudumitru.ro ).

Astfel, într-un articol aflăm de veşnicele pericole pe care evoluţionismul le-ar putea aduce. Citez: “Principala cauză a majorităţii problemelor sociale prezente, inclusiv avortul, violenţa domestică, rasismul, jaful sau crima, o constituie deprecierea vieţii umane. Dacă omul nu este decât „un animal vorbitor”, de ce am aştepta mai mult de la el?” În primul rand, acesta nu se califică ca argument. Orice teorie ştiinţifică trebuie tratată ca atare, adică prin metode ştiinţifice, nu prin pseudo-argumente emoţionale. Cum naiba să tratezi un astfel de subiect în lumina consecinţelor pe care le-ar putea avea? Ceea ce interesează la o teorie este veridicitatea ei, oricât de neplăcute ar fi consecinţele.

Aflăm că Hitler e mare suporter al evoluţionismului şi asta a dus la celebrele sale crime împotriva umanităţii. Poate că lui Cornel nu-i prea surâde ideea de selecţie naturală, dar cu siguranţă o altfel de selecţie funcţionează perfect la el. Asta pentru că Hitler, în nenumărate rânduri, de-a lungul carierei sale a vorbit despre credinţa sa: “Astăzi consider că acţionez după voinţa Creatorului: apărându-mă de evrei, pun mâna pentru lucrarea Domnului”. E destul de complicat de stabilit care era într-adevăr crezul său, pentru că a vorbit de multe ori şi împotriva religiei sale (romano-catolică), cel mai probabil s-a folosit de creştinism pentru a păcăli masele. La fel s-a întâmplat şi cu evoluţionismul, văzut ca o bună oportunitate de a “demonstra” superioritatea rasei caucazine. Deci, argumentul lui Cornel e cu atât mai penibil cu cât te gândeşti că după acelaşi raţionament, profesorul ar ajunge la concluzia că nici religia sa nu ar fi demnă de încredere. Din fericire, nu aşa stă cazul şi cu asta mă întorc la dilema lui Cornel.

Iată ce se întreabă acesta: “Din clasele liceale am reţinut că la mamifere, animalele cu reproducere sexuată, numărul cromozomilor este par. Determinările arată că toate speciile de maimuţe au 48 de cromozomi, în timp ce omul are numai 46. Din cauza acestei discontinuităţi nu putea avea loc o evoluţie continuă de la maimuţă la om, deoarece nu poate exista nici o specie de mamifer cu 46,5 cromozomi (sau alt număr neîntreg) şi nici măcar cu 47 de cromozomi. Există şi autori, apărători ai ideilor evoluţioniste, care susţin că transformarea maimuţă-om s-ar fi realizat brusc, prin contopirea unor cromozomi ai maimuţei. Lipsiţi de cunoştinţe solide referitoare la mutaţiile genetice, ei „uită” că la mamifere nu este posibilă apariţia unui individ viabil şi fertil, care să prezinte o mutaţie atât de radicală. Alţi susţinători ai umanizării maimuţei afirmă transformarea lentă (în milioane de ani) a mamiferului în om, concomitent cu transformarea cromozomială bruscă. Să mai risipim cerneala pentru a comenta o asemenea atitudine „ştiinţifică”?” Pare interesantă întrebarea, dar s-a răspuns la ea de ceva timp. Acesta este încă unul din locurile în care evoluţia ar putea fi refutată, dar lucrurile nu stau aşa. Minunea s-a întâmplat şi se numeşte cromozomul 2 uman. (să se înţeleagă ca pereche de cromozomi) Acesta este considerat de specialişti ca fiind rezultatul fuziunii dintre două perechi de cromozomi ale unor strămoşi. De unde putem ştii lucrul acesta? Genele aflate pe cromozomul 2 uman sunt aproape identice cu cele aflate la o specie foarte apropiată de noi, Pan paniscus, o specie de cimpanzeu (genul Pan). Aproape identice, cu o mică precizare: infromaţia se află pe doi cromozomi. La fel se poate spune şi despre genele de pe doi cromozomi când vine vorba de urangutani şi gorile, cu ceva mai puţine similitudini. Lucrul e de aşteptat, având în vedere că omul e mai apropiat de cimpanzeu decât de urangutani sau gorile.

Din clasele liceale, vorba profesorului, se ştie că orice cromozom are un centromer. Surpize, surprize, în cromozomul 2 uman există rămăşiţele unui al doilea centromer. Tot din liceu, am aflat că la capătul oricărui cromozom se află telomerii, dar în cazul cromozomului 2 uman, se găsesc secvenţe telomerice în centrul acestuia!

E rezolvată şi problema mutaţiei. Nu a fost niciuna, a fost o fuziune. Oricum, e de apreciat faptul că măcar profesorul Cornel Dragoş a nimerit numărul de cromozomi la om, spre deosebire de Pr. Arsenie Boca (http://sceptiq.blogspot.com/2008/03/sa-invatam-genetica-cu-pr-arsenie-boca.html).

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

« Intrări anterioare

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...