Budismul

Budismul este o religie întemeiată în India secolului al V-lea î.Cr. de către Buddha şi, cu timpul, s-a răspândit în întreaga lume. Astăzi numără aproximativ 350-400 de milioane de practicanţi.

Budismul, cunoscut şi sub numele de „Buddha Dharma” sau „Dharma”, înseamnă „Învăţăturile celui trezit”. Fondatorul religiei, de altfel budismul este considerat şi o filozofie, este Siddhartha Gautama, ce a devenit mai apoi „Buddha”.

Budismul indian s-a stins cu excepţia unor părţi din Nepal. Specialiştii folosesc următoarea clasificare pentru a divide practicanţii zilei de azi a budismului:

Budismul Sudic – numit şi „Theravada”, Budismul Asiei de Sud-Est sau Budismul Pali. Este practicat în Sri Lanka, Birmania, Thailanda şi Laos;

Budismul Estic – sau Budismul Asiei de Est, Budismul Chinez, Budismul Sino-japonez sau „Mahayana”. Este practicat predominant în China, Vietnam, Korea, Japonia, Singapore şi în unele părţi ale Rusiei;

Budismul Nordic – cunoscut şi sub numele de Budismul Tibetan, Budismul Tibeto-Mongolian sau „Vajrayana”. Este practicat cu precădere în Tibet, Mongolia şi în unele părţi ale Indiei (Nepal), Chinei şi Rusiei.

Viaţa lui Buddha

Buddha („Iluminatul”, „Trezitul”, „Înţeleptul”, „Cel care a găsit calea spre Nirvana”) a fost, după toate probabilităţile, un personaj istoric, pe numele său Siddhartha Gautama. Se crede că el s-a născut în anul 533 î.Cr. în oraşul Kapilavastu din nordul Indiei. Totuşi, existenţa sa este învăluită într-o aură mitică, prezentând multe elemente de natură excepţională.

În primul rând, Buddha îşi alege părinţii înainte de naştere, concepţia sa este imaculată (adică nu a fost produsul unui act sexual), iar la naştere spune: „Sunt cel mai bătrân din lume, cel mai învăţat, cel mai bun, cel mai viteaz, aceasta este ultima mea naştere”.

Orfan de mamă la doar 7 zile după naştere, viitorul Buddha este crescut de către tatăl său, în conformitate cu statutul său social de prinţ, parcurgând o tinereţe obişnuită până la vârsta de 29 de ani. Atunci tânărul are 4 întâlniri ce-i vor schimba viaţa. El se întâlneşte cu un bătrân (bătrâneţea), un bolnav (boala), un cortegiu funerar (moartea) şi un călugă care cerşeşte pentru a se putea hrăni.

Aceste întâlniri îl fac pe Siddhartha Gautama să-şi pună întrebări despre rostul existenţei. Astfel, urmează ieşirea din palat şi abandonarea condiţiei de prinţ. Gautama se iniţiază în brahmanism şi yoga, se alătură asceţilor hinduşi, dar, după ce cunoaşte tot în materie de experienţă umană, realizează că toate ş-au dezamăgit şi se hotărăşte să găsească el singur drumul spre salvare.

Legenda spune că Bodhgaya este locul unde Siddhartha Gautama a primit iluminarea (înţelegerea deplină a sufletului omenesc şi a lumii), în timp ce medita sub un smochin (simbol al cunoaşterii – „bodhi”). După această experienţă Siddhartha devine Buddha („Trezitul”, „Iluminatul”). La Benares rosteşte primul său discurs, mai apoi călătoreşte în nordul Indiei împreună cu discipolii săi pentru a-şi propovădui învăţătura.

Traseul său durează circa 44 de ani, după care moare (la Kusinara) şi este incinerat.

Buddha este pentru budişti un model, viaţa sa însumând, conform tradiţiei budiste, un timp imens de 3X1051 ani, însumând evident toate reîncarnările pe care le-a avut.

Textele sacre – Scripturile budiste şi alte texte se găsesc într-o varietate extrem de largă. Acestea sunt scrise în două limbi: pali şi sanscrită. Cea mai importantă scrierea budistă este nimită „Tripitaka” în sanscrită şi „Tipitaka” în pali. Amândouă înseamnă literal „Trei coşuri”, însă termenul mult mai des folosit pentru acestea este „Coşul celor trei scrieri”. Acesta este alcătuit din:

„Coşul mesajului lui Buddha” (Sutra Pitaka) – conţine discursurile lui Buddha, scrise după moartea acestuia;

„Coşul disciplinei” (Vinaya Pitaka) – conţine reguli privind felul în care călugării şi călugăriţele budiste trebuie să se poarte;

„Coşul doctrinei” (Abhidharma Pitaka) – conţine comentarii asupra doctrinei budiste.

La aceste scrieri se adaugă multe altele, cele mai importante fiind „Vieţile lui Buddha”, „Cartea marilor întâmplări” sau „istoria amănunţită a jocului lui Buddha”.

Numeroasele şcoli şi curente budiste sunt rezultatul faptului că Buddha nu a scris învăţătura sa, ci a transmis-o oral, generând astfel numeroase interpretări.

Conform scripturilor budiste, Buddha, în timpul vieţii sale, nu a răspuns unor

întrebări filosofice cu privire la univers (dacă este etern sau nu, dacă este infinit sau nu), natura sufletului sau existenţa unei deităţi. Scripturile explică că aceste întrebări nu ar face altceva decât să distragă persoana de la atingerea Nirvanei, aceste răspunsuri nefiind necesare pentru a ajunge în acea stare.

Cele Patru Adevăruri Nobile

Cu prilejul primului său discurs (de la Benares), Buddha predică ucenicilor săi cele „Patru Adevăruri Nobile” sau cele „Patru Adevăruri Sacre”. Acestea urmează să stea la baza doctrinei budiste şi sunt singurele ce-l pot scăpa pe om de suferinţă şi anume:

Primul Adevăr = Totul este suferinţă („dukka”) – naşterea e suferinţă, îmbătrânirea e suferinţă, boala e suferinţă, a avea, a nu avea etc. totul înseamnă suferinţă;

Al doilea Adevăr = Cauza suferinţei – aceasta provine din dorinţa („tanha”) omului de a fi fericit, ceea ce nu se poate realiza prin dorinţele materiale, cât şi spirituale;

Al treilea Adevăr = Stingerea dorinţelor – omul, pentru a opri suferinţa, trebuie să-şi nimicească orice pornire, poftă sau dorinţă;

Al patrulea Adevăr = Identificarea metodei de alăturare a suferinţei – reprezentată de „Calea de Mijloc”, modul în care omul poate să se elibereze de suferinţă şi să cunoască Nirvana.

Calea cu 8 braţe

„Calea de mijloc” de care vorbeşte Buddha în al patrulea Adevăr Nobil este singura cale prin care se poate atinge starea de fericire veşnică, în care ignoranţa, timupl şi suferinţa nu mai există. Această stare a numit-o „nirvana”. „Calea de Mijloc” este cunoscută şi sub numele de „Calea cu 8 braţe”, ce evită căutarea fericirii prin cele două extreme: plăcerea simţurilor, materială, însă evită şi ascetismul exagerat.

A urma „Calea cu 8 braţe” înseamnă a avea:

1. O opinie corectă (adevărată) – înţelegerea realităţii aşa cum este ea, nu aşa cum pare;

2. Un gând corect – schimbarea mentalităţii;

3. O vorbire corectă – omul trebuie să spună doar adevărul;

4. O activitate corectă – evitarea oricăror acţiuni ce ar putea avea efecte negative de orice natură;

5. O existenţă corectă – omul nu trebuie să influenţeze negativ prin viaţa lor celelalte suflete, fie dircet, fie indirect;

6. Un efort corect – omul trebuie să încerce să se apropie de Adevăr;

7. O atenţie corectă – abilitatea de a vedea lucrurile pentru ceea ce sunt;

8. O concentrare corectă – omul trebuie să fie absolut conştient de existenţa sa şi a realităţii.

Finalitatea acestor căi este cunoaşterea Adevărului şi oprirea ciclurilor de reîncarnări. Ultimele cuvinte ale lui Buddha, conform tradiţiei, schiţează mesajul ce l-a transim de-alungul vieţii: „Totul trece; aveţi grijă de mântuirea voastră”.

Karma budistă

Karma („karman” în sanscrită, „Kamma” în pali) înseamnă „acţiune”, „a face”. Orice lucru făcut, gândit sau spus de cineva este karma. În particular, karma budistă este folosită pentru acele acţiuni ce derivă din două lucruri: intenţia mintală şi obsesia mintală.

De fiecare dată când o persoană intenţionează să facă ceva, aceea intenţie este cea care determină efectul, nu faptul în sine. De exemplu, un om merge printr-o pădure şi se întâlneşte cu o căprioară care trece pe lângă el. După aceea, un alt om, îmbrăcat în haine de vânătoare şi cu o puşcă în mână, se întâlneşte cu prima persoană şi o întreabă în ce direcţie a luat-o căprioara. Omul îi dă o informaţie greşită, trimindu-l pe acesta pe un drum diferit de cel luat de către animal. El, chiar dacă a spus o minciună, a acţionat din compasiune pentru căprioară, acest lucru formând cauza ascunsă în spatele acţiunii sale. Această putere de a lua propriile decizii din spatele acţunii propriu-zise va fi cauza viitorului, care în acest caz va fi unul bun. În schimb, dacă cineva spune că este pios, bun, dar în schimb acţiunile sale vor fi conduse de ură, nervozitate şi lăcomie, atunci acele acţiuni, fiind produsul intenţie mintale, va fi o cauză pentru viitorul nefericit al individului.

Karma este folosit mai degrabă ca un principiu etic decât ca o explicaţie asupra lumii. Budiştii cred că acţiunile le determină viitorul şi din acest motiv toate acţiunile au o consecinţă. În budism, se pune accentul pe acţiunea mintală, nu pe blamarea celor din jur în cazul în care se întâmplă ceva cu acea persoană.

Buddha, în încercarea sa de a explica karma, a dezvoltat trei puncte:

1. Acţiunea se întâmplă, există realitate, nu este o iluzie;

2. Omul este responsabil de acţiunile sale. Nu există o forţă externă precum stelele sau zeii care să acţioneze prin om. Când omul e conştient, el este singurul care decide ce va face;

3. Acţiunile omului au consecinţe, acestea fiind bune sau rele, depinzând de calitatea intenţiei.

În budism, karma este pur şi simplu un ghid şi o indicaţie asupra prezentului şi asupra

modului în care cineva poate să-şi influenţeze viitorul în bine. Există multe concepţii greşite despre karma budistă, ea nu fiind aceeaşi cu karma hindusă sau sikhistă. Karma nu se referă nici la faptul că viaţa viitoare este determinată de faptele din această viaţă, nici la faptul că suferinţa sau fericirea sunt rezultatul voinţei unei fiinţe supreme.

Curentele budismului

Începând cu secolul al III-lea d.Cr., budismul se împarte în trei curente, fiecare propunând o cale (vehicul) diferită pentru a ajunge la Nirvana:

1. Hinayana („Micul Vehicul”, „Calea cea strâmtă”) – reprezintă aripa „conservatoare” a lumii budiste. Credincioşii aplică cu stricteţe regula vieţii lui Buddha şi învăţăturile sale. Budismul hinayana este o regulă de viaţă ce nu implică o divinitate supremă. Ei respectă însă „Calea cu 8 braţe”, se retrag din societate pentru a medita şi se adună în comunităţi. Curentul îl are în centru pe călugărul ascet, ce nu mâncă decât o singură dată pe zi şi asigură educaţia copiilor, celebrarea naşterilor, a căsătoriilor şi a înmormântărilor.

2. Mahayana („Marele Vehicul”, „Calea cea largă”) – reprezintă aripa „liberală” a lumii budiste, omului fiindu-i deajuns iubirea şi sacrificiul pentru a atinge Nirvana. Ei consacră şi un cult al divinităţiilor din alte religii precum hinduismul, daoismul sau şintoismul. Ei venerează diferite figuri ale lui Buddha, din care au făcut un zeu. Ei închină un cult şi altor oameni, în special unor „bodhisattva”, înţelepţi care se dedică mânturii celorlalţi, cel mai cunoscut fiind Avalokiteshvara, reprezentat cum mai multe capete şi braţe, simbolizând ajutorul oferit oamenilor.

3. Vajrayana („Vehicolul tantric”, „Calea de diamant”) – numele vine de la cărţile sacre („tantras”), ce cuprind tehnici meditative şi practici magice, erotice etc. accesibile doar iniţiaţilor.

Sărbători şi ritualuri

Toţii budiştii, indiferent de curentul de care aparţin, celebrează sărbătorile ce amintesc de cele mai importante evenimente din viaţa lui Buddha. Pelerinajele se fac la locuri de referinţă din viaţa „Trezitului”: oraşul natal Kapilavastu; Bodhgaya, locul unde a primit iluminarea; Benares, locul unde a predicat ucenicilor săi pentru întâia oară şi la Kusinara, locul unde a murit.

În toate aceste locuri au foste construite numeroase temple, ritualurile practicate diferind de la curent la curent şi chiar ţară la ţară. În faţa statuii lui Buddha, credinciosul poate să se aşeze pe jos, cu picioarele încrucişate şi cu mâinile pe genunchi; poate să se alungească cu faţa la pământ sau poate să facă mătănii, repetând pe rând anumite formule. Un alt ritual este cel al „morii cu rugăciuni”, cilindru ce conţine nişte formule sacre şi care se învârte de un mâner.

În curentul mahayana, călugării acoperă statuia lui Buddha cu stofe, aur şi bijuterii şi aduc ofrande (flori, lumânări), recită rugăciuni şi meditează în faţa statuii.

În aprilie se sărbătoreşte naşterea lui Buddha, ocazie cu care în unele temple se înalţă un altar de flori pe care este pusă statuia lui Buddha copil, peste care se toarnă ceai îndulcit. În iulie se comemorează moartea lui Buddha. Atunci se comemorează şi morţii prin aprinderea unor lămpiţe ce sunt lăsate să plutească pe apă.

Unele sărbători sunt prilej de spectacole. Călugării poartă măşti şi costume, recreând miturile ce înconjoară viaţa lui Buddha.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Un răspuns to “Budismul”

RSS Feed for fishin’ with Darwin Comments RSS Feed

frumoasa si interesanta descriere !


Where's The Comment Form?

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: