fishin’ with Darwin

Calul, măgarul şi catârul

Posted on iunie 29, 2009. Filed under: Creationism, evolutionism | Etichete:anatomie, Creationism, evolutie, fosile, genetica |

Am primit în secţiunea de comentarii a post-ului “Singura cale: evoluţia” următoarea observaţie:

“Uite, de ex ai putea considera catarul forma tranzitionala de la magar la cal. Dar nu e asa. Catarii sunt rezultatul imperecherii calului cu magarul. Catarii nu se pot reproduce, sunt sterili. Daca magarul si calul ar exista numai in arhiva fosilifera, cei care ar descoperi o fosila de catar ar afirma:”iata dovada tranzitiei magarului catre cal.” Insa nu sunt in stare sa explice metabolismul, fenomenul aparitiei catarului. ”

Problema pare legitimă, dar nu ridică deloc dificultăţi.

Prima observaţie pe care ţin neapărat să o fac este legată de concluzia ce este trasă în cazul scenariului:  “iata dovada tranzitiei magarului catre cal.” De ce această concluzie şi nu: “iata dovada tranzitiei calului către măgar”? Atât timp cât înţelegi ce este evoluţia, această întrebare vine în mod natural. Din păcate mulţi au o viziune mult prea simplistă asupra evoluţiei şi nu înţeleg că evoluţia se aseamănă cel mai bine unui arbore, nu unei linii drepte. Doar din această observaţie se poate vedea cât de multe devin posibilătăţile rezolvării problemei de mai sus: putem avea mai mult de 13.

6 sunt aranjamente: cal-măgar-catâr, cal-catâr-măgar, măgar-cal-catâr,măgar-catâr-cal,catâr-cal-măgar,catâr-măgar-cal. La acestea se adaugă posibilitatea descendenţei comune. Calul poate fi strămoşul comun al măgarului şi al catârului, plus celelalte două cazuri.

Astea, pe lângă cazurile în care cele 3 au evoluat independent, sau doar 2 dintre ele au evoluat independent…

Iată cum arată arborele evoluţiei calului de pe talkorigins:

Reţineţi deci: evoluţia se aseamănă unui arbore, nu unei linii drepte. Revenind, la tema de bază a articolului, cum am putea totuşi şti că ceva este o fosilă tranziţională între două specii sau nu? Iată câteva dintre metodele utilizate:

1. Datarea: datarea unei fosile noi ne dă din start o idee bună pentru a şti unde anume ar trebui să o aşezăm în arborele vieţii. Dacă avem 2 fosile, una X (datată la 1 milion de ani) şi una Y(2 milioane), o nouă descoperire a unei fosile Z la 3 milioane de ani va exclude considerarea lui Z ca fiind descendent al lui X şi Y. Dacă, în schimb, Z ar fi datat la 1,5 mil de ani, atunci se poate ca Z să fie o formă tranziţională între Y şi X. Chiar şi aşa rămânem doar la stadiul de “poate”; se poate la fel de bine (ţinând cont de structura de arbore a evoluţiei) ca ele să nu aibă deloc nicio legătură, sau ca două fosile să aibă şi a treia nu. Pentru a şti cu mai multă precizie legătura dintre X,Y şi Z există…
2. Anatomia comparată: una din frumuseţile unei teorii ştiinţifice în toate regula este puterea de predicţie, putere ce se face simţită foarte mult în cazul comparării unor anatomii. De exemplu, dacă X este un animal ce are o copită cu 2 degete, iar Y are 4 degete şi dacă noua descoperire Z are 5 degete, slabe şanse să fie fosilă intermediară între Y şi X.  Z ar trebui să aibă undeva între 2 şi 4 degete. Sigur, există mult mai multe lucruri de luat în considerare (dimensiuni, formă), precum şi alte multe alte părţi ale corpului (dacă cauţi intermediar între peşte şi vieţuitoare de pământ te uiţi la mecanismul de respirare, sistemul auditiv etc.). Toate astea ne ajută însă să ştim mai bine unde să-l plasăm pe Z. Există multe scenarii, şi scopul meu nu este să le enumăr pe toate, ci să dau doar câteva exemple pentru o bună înţelegere a problemei. Să trecem şi la…
3. Genetica: genetica oferă, nu doar în cazul fosilelor, pe departe cea mai bună mărturie pentru evoluţionism. Astăzi, putem extrage ADN din fosile, iar de-aici încolo totul devine floare la ureche. Genetica oferă cea mai bună aproximare a locului unui organism în arborele vieţii. Printre mecanismele ce se iau în considerare se numără: retroviruşii, similitudinea codului (cromozomi, gene), rămăşiţe de cod etc.

Acestea fiind zise, să ne întoarcem la problema iniţială. Dacă, într-adevăr, am avea doar 3 fosile: cal, măgar şi catâr, am putea să ne dăm seama că ultimul a apărut din împreunarea celor doi? Absolut. În primul rând, datarea trebuie să aibă următorul rezultat: calul şi măgarul să existe la momentul când apare catârul, altfel scenariul nu ar fi posibil. Mai apoi, genetica ar termina toată treaba. Când ne gândim doar la retroviruşi şi câte minuni pot face… dacă catârul ar apărea ca (,) cuplarea calului cu măgarul, evoluţia prezice că în ADN ar trebui să avem secvenţe retrovirale de la ambele specii (cal, respectiv măgar) de aceleaşi dimensiuni şi informaţie şi în aceleaşi locuri. Altfel, dacă catârul ar fi tranziţia dintre măgar şi cal, secvenţele retrovirale ar arăta altfel, ar da cu totul altă mărturie. Mai exact, măgarul şi catârul ar trebui să aibă mai multe secvenţe retrovirale în comun (de aceeaşi secvenţă şi poziţie) decât ar avea măgarul şi calul şi mai mult, catârul şi calul ar avea mai multe secvenţe retrovirale în comun decât măgarul şi calul. Doar retroviruşiiar putea dovedi, chiar dacă am avea doar 3 fosile în toate lumea, că cele 3 au evoluat independent şi se află pe ramuri diferite ale arborelui vieţii. Să reformulez ce-am spus mai sus: nu ai cum să nu te prinzi din ADN care este relaţia dintre cal, măgar şi catâr, NU AI CUM!

Prezentarea mea este una extrem de sumară, detaliile la care se pot ajunge când se studiază relaţia dintre două specii sunt incredibile. Nici măcar criteriile generale menţionate nu sunt singurele care se pot folosi, mai sunt destule precum localizarea geografică, embriologia etc.

În încheiere, un “must see” despre cea mai elegantă dovadă a evoluţiei (sumaţia):

Make a Comment

45 răspunsuri to “Calul, măgarul şi catârul”

Comments RSS Feed

Where's The Comment Form?