Filozofia lui Darwin

Posted on Februarie 11, 2009. Filed under: Darwin, evolutionism | Etichete:, , , , , |

Post inspirat de: Daniel Dennett – Darwin’s Dangerous Idea

Printre cei mai buni şi cunoscuţi filozofi ai tuturor timpurilor au fost oamenii de ştiinţă, oameni care prin ideile lor au schimbat felul în care vedem lumea: Galilei, Copernic, Kepler sau Einstein, cu toţii ne-au pus serios pe gânduri. Din lungul şir care poate fi enumerat aici nu poate lipsi Charles Darwin care a contribuit cu una din cele mai frumoase şi totodată înfricoşătoare idei: evoluţia.

Ce este cel mai înfricoşător în orice teoria este inversiunea care o produce în mintea noastră: am condus tot timpul pe partea dreaptă, de mâine circulăm pe cea stângă; realitatea rămâne aceeaşi, dar noi o percepem altfel.

Din 1859 începând, de când Darwin şi-a publicat celebra operă, complexitatea vieţii nu a mai fost monopolul zeilor. Oamenii primitivi construiau unelte simple, nu vedeau o cauză care era mai grozavă decât efectul, nu vedeau o unealtă care să-l şlefuiască pe om, ci doar vice-versa. Deci în ce constă inversiunea produsă de Darwin? În faptul că a introdus ideea că ceva simplu poate produce ceva mai complex decât el însuşi, ceva mai puţin frumos poate produce ceva mai frumos.

O altă idee revoluţionară ce a venit o dată cu Darwin este, cum spunea Robert Beverley MacKenzie în 1868, „In order to make a perfect and beautiful machine, it is not requisite to know how to make it ” („Pentru a creea o maşină perfectă, nu este necesar a se ştii cum”). Ideea că un organism poate, fără să vrea, sau fără să fie ajutat de ceva din afara lui cu scopul bine determinat de a-l modifica este şi astăzi una din cele mai folosite argumente împotriva evoluţionismului. Culmea (sau nu), tot evoluţia este cea care explică cel mai bine această nevoie a noastră de a vedea natura dintr-o perspectivă teleologică: strămoşii noştrii aveau tendinţa să vadă agenţi în spatele fenomenelor, astfel se puteau apăra de inamici. Dacă un tufiş se mişca, omul credea că o vieţuitoare se află în el; vântul nu era un răspuns bun pentru că dacă era greşit te putea costa viaţa. Am fost „programaţi”, spre binele nostru, să vedem astfel de agenţi şi nici astăzi mulţi nu pot înţelege din cauza asta de ce în natură lucrurile nu merg cu un scop anume.

Selecţia naturală are implicaţii asupra felului în care ne folosim de una din bijuteriile evoluţiei: limbajul. Darwin a ucis esenţialismul: o specie nu este ceva ce posedă caracteristici constante în timp, ci îşi schimbă în continuu structura şi proprietăţile. Astfel, selecţia naturală constituie un „consciousness raiser” care ne aduce aminte că noi suntem cei ce clasificăm lucrurile în natură după criteriile noastre. Dar de la criteriile noastre până la ceva universal adevărat despre o anumită specie e multă cale (deşi văd că (,) creaţioniştii o parcurg destul de uşor). Nu există bariere magice în natură, pe acelea le creem noi: microevoluţia şi macroevoluţia sunt acelaşi lucru, atât că macroevoluţiei îi trebuie mai mult timp; o specie se transformă în altă specie, depinde de noi dacă ne lăsăm sau nu păcăliţi de limbaj.

Gradualismul este o altă caracteristică a evoluţiei prin care se explică elegant felul în care speciile au putut evoluat. Fără acest concept nu e de mirare că oamenilor le-a venit greu a crede că un lucru poate produce un altul diferit de el însuşi. Dacă toate mamiferele au glande mamare de la părinţi, atunci de unde şi-a „procurat” primul mamifer glandele respective? Soluţia era, evident, supernaturală, însă de la Darwin încoace putem înţelege cum un organism poate lăsa prin ADN ceva mai mult decât posedă urmaşilor săi.

Mulţi oameni de ştiinţă au adus idei revoluţionare, dar aceasta a lui Darwin pare să le întreacă pe toate. Galilei a arătat că Pământul se învârte în jurul Soarelui, atacând concepţia vremii şi interpretarea literară a textelor sfinte. La fel a făcut şi Darwin cu teoria sa. Kepler a demonstrat că orbitele planetelor sunt elipse, deşi se credea că sunt cercuri (motivul: cercul este figura perfectă, deci orbitele create de un creator perfect nu puteau fi altfel), arătând lumii că natura nu e perfectă şi că lucrurile stau ca şi cum nu ar fi nevoie de un Creator. La fel a făcut şi Darwin cu teoria sa. Einstein a spus că timpul e relativ, Darwin a spus că specia e o noţiune relativă. Edwin Hubble a arătat că universul se expandează, deci probabil totul a pornit dintr-un singur punct; Darwin a arătat că viaţa la rândul ei porneşte dintr-un singur punct (strămoşul comun tuturor vieţuitoarelor).

Pentru toate acestea, şi pentru multe altele, trebuie să-i mulţumim naturalistului britanic. Mâine, 12 februarie 2009, se împlinesc 200 de ani de la naşterea lui Charles Darwin şi 150 de ani de la publicare Originii Speciilor. Cred că avem motive de sărbătoare, Happy Darwin Day everyone!

Make a Comment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: