Bine şi rău fără Dumnezeu

Posted on Ianuarie 2, 2009. Filed under: apologetica, moralitate | Etichete:, , , |

Cel mai important şi totodată supărător aspect al umanismului este filozofia sa conform căreia moralitatea nu este monopolul religiei, iar noi oamenii putem să determinăm ceea ce este rău sau bun folosindu-ne de raţiune.

Această viziune nu este din păcate şi opinia majorităţii care consideră că singura cale prin care putem distinge binele de rău este revelaţia divină. Fără Dumnezeu am putea la fel de bine să ne omorâm între noi, nimeni nu poate să ne spună că greşim.

Pentru început, moralitatea nu este nicidecum monopolul religiei: ideea s-a propagat, ca multe altele, datorită repetării ad nauseam a unei idei. După sistemul „dacă spui o minciună de un număr suficient de ori, toată lumea o va crede”, ne-am trezit în secolul 21 cu neîncrederea în propriile forţe încât suntem încă nevoiţi să apelăm la religie pentru ghidare în moralitate.

Argumentul din moralitate este de obicei formulat în două feluri:

  1. Varianta ţărănească: cine mă opreşte să-ţi dau cu sapa în cap dacă nu există Dumnezeu?
  2. Varianta mai academică: dacă nu există Dumnezeu, nu există moralitate obiectivă. Nu poţi spune că ceva e bun sau rău dacă nu îl compari cu o lege universală în funcţie de care se poate spune că ceva este bun sau rău în raport cu acea lege. (acea lege o numim Dumnezeu)

Prima varianta nici nu are rost să o discutăm (oricine susţine 1 îşi dă arama pe faţă: dacă într-o

bună zi n-am să mai cred în Dumnezeu, am să omor, violez, dau cu sapa la vecin în cap etc. ). A doua varianta este una care merită dezbătută, având proponenţi faimoşi precum C.S. Lewis sau W.L. Craig.

Totuşi, chiar şi aceasta a doua variantă suferă multe neajunsuri, precum:

se elimină posibilitatea utilizării unui vocabular grosolan când vine vorba de Dumnezeu: nu-l poţi numi bun, rău, gelos sau iertător. De ce? Pentru că, dacă vrei să fi consecvent, nu are sens să spui despre Dumnezeu că este bun, doar dacă există ceva ce îl transcede chiar şi pe Dumnezeu în funcţie de care el poate fi numit aşa. Asta seamănă puţin cu problema regresiei infinite din argumentul cosmologic.

argumentul nu spune nimic despre ce fel de Dumnezeu este vorba, posibilităţile sunt extrem de numeroase. Este vorba de Iahve, Isus, Ganesh sau Zeus? Nu se poate spune. Dar fix aici este problema: cum determinăm despre care zeu este vorba? Dacă moralitatea nu este un produs al raţiunii, iar binele şi răul sunt la voia zeilor, noi nu putem să ne dăm seama care din aceştia are dreptate. Deci orice argument din moralitate când vine vorba de o religie specifică este irelevant (cum tragi concluzia că popoarele care îţi jertfea primii născuţi divinităţii erau mai rele decât altele?)

chiar şi cei care se folosesc de acest argument apelează la relativitatea moralităţii când vine vorba de justificarea unor legi din Vechiul Testament, din Coran sau alte cărţi sfinte.

„Something is not wrong because God commands, God commands it because it is wrong”, o formă a dilemei lui Euthyphro. Interesant, nu?

nimeni nu a arătat că moralitatea e obiectivă, deci premiza principală nici măcar nu a fost demonstrată.

idei similare despre moralitate se găsesc la mai toate religiile şi culturile (iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi nu este ceva exclusiv creştin). Având în vedere că religiile nu pot fi toate adevărate în acelaşi timp, e mult mai probabil ca oamenii din toate colţurile lumii să-şi fi tras concluzile despre lume din gândire, nu revelaţie.

Moralitatea, după mine, este cvasiegală cu maximizarea fericirii. Cu alte cuvinte, în orice situaţie dată, ceea ce este moral este ceea ce ar aduce cele mai bune beneficii părţilor implicate. Moralitatea se aseamănă jocului de şah: nu este indicat să-ţi pierzi regina, dar dacă prin pierderea reginei ai putea dăuna mai mult decât cu ea, atunci e indicat să o faci.

Rămâne de domeniul raţiunii să stabilim ceea ce noi numim „bine” sau „rău”. Un exemplu interesant pe care l-am auzit este următorul:

Să ne imaginăm scenariul: o femeie intră grăbită în casa ta şi îţi cere ajutor. Un bărbat o urmăreşte şi vrea să o violeze. Tu, băiat/fată de treabă o ajuţi. După care cineva bate la uşă; e violatorul. Ce faci? Dacă îi spui că femeia nu este acolo ai minţit, dacă îl laşi să intre, eşti complice la viol.

Se pot da multe exemple care să ne arate că moralitatea este flexibilă şi că omul este nevoit să acţioneze cu ajutorul raţiunii în astfel de situaţii. Cine, trezindu-se cu violatorul în faţă, l-ar opri şi i-ar zice: „Stai să răsfoiesc Biblia să văd ce-mi spune să fac în astfel de situaţii” sau „Stai să zic o rugăciune să văd ce-mi spune Dumnezeu să fac”? Să sperăm că nimeni.

Nu în ultimul rând, moralitatea este mult mai bine explicată de către mecanismele evolutive şi ştiinţă decât religie. Negrii nu au ajuns să fie consideraţi egali caucazienilor datorită religiei, ci datorită ştiinţei: o dată ce omul află că a fi negru este doar un accident al naşterii şi nu predestinaţie divină/bad karma, va înceta să socotească negrii mai prejos decât albii. Natura este cea care pune semnul de egalitate între oameni, nu religia. Moralitatea evoluează pentru că noi evoluăm.

Având toate aceste date, cred că cea mai bună poziţie ce poate fi adoptată când vine vorba de moralitate este cea umanistă: binele şi răul pot fi determinate prin investigaţie raţională, revelaţia divină nefiind de niciun ajutor.

Recomand:

Moralitate umanistă

Moralitatea zilelor noastre se bazează pe secularism


Make a Comment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

2 Răspunsuri to “Bine şi rău fără Dumnezeu”

RSS Feed for fishin’ with Darwin Comments RSS Feed

Cine a spus ca Dumnezeu e bun ? Biserica in nici un caz, din moment ce striga in gura mare ca te duci dracu in iad daca pacatuiesti.

Exact asa cum Dumnezeu e in afara timpului si a spatiului , e si in afara moralitatii. Iar aceasta nu poate fi deci raportata la El.

Ati intrat intr-un domeniu pentru care ma tem ca nu aveti calificarea necesara.
Sa luam pe rand ideile dvs.
Spuneti ca binele si moralitatea nu este necesar sa se intemeieze pe credinta religioasa.
Spuneti ca e suficienta ratiunea omeneasca.
Dar eu va intreb: daca nu exista Dumnezeu si viata vesnica, urmeaza in mod logic ca nu exista nici un sens al vietii. Daca totul se termina cu moartea, atunci e limpede ca viata e absurda, deci nu are sens.
Urmeaza ca nimic din ceea ce facem noi in viata nu are sens, nici binele, nici iubirea, nici prietenia, nimic, din moment ce totul se sfarseste in neant.
Atunci, ce sens are moralitatea? Dupa atei, nu are.
Nu are sens sa fii bun, sa iubesti, sa fii fericit, daca totul se dizolva in neant odata cu moartea.
Totul devine o batjocura iar viata noastra devine ea insasi, vorba lui Andrei Plesu, o gluma proasta.
Numai Dumnezeu poate sa dea un sens vietii si binelui din ea. Altfel totul e degeaba.


Where's The Comment Form?

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: