Archive for Decembrie 2008

Al dracului coincidenţă!

Posted on Decembrie 26, 2008. Filed under: Creationism, evolutionism, Intelligent Design | Etichete:, , , , |

Alături de cromozomul uman nr. 2, retroviruşii sunt cea mai bună dovadă a faptului că omul şi maimuţa au un strămoş comun. Retroviruşii sunt viruşi ce conţin ARN ce se revers-transcriptează în ADN pentru a se integra în genomul gazdei (cel mai cunoscut retrovirus este HIV-ul).

Majoritatea retroviruşilor afectează celulele corpului, deci înafara deranjului pe care-l cauzează în individul respectiv, nu cauzează probleme urmaşilor. Se poate întâmpla însă ca celula afectată să fie un ovul sau un spermatozoid, iar atunci secvenţa retrovirală se transmite generaţiilor viitoare şi rămâne permanent (sau pentru foarte mult timp) parte din ADN-ul indivizilor.

Acum, în ceea ce priveşte evoluţia, ceva ar fi de aşteptat: dacă omul şi maimuţa au un strămoş comun, ar trebui ca cele două specii să aibă retroviruşi identici, care au fost prezenţi în strămoş înainte de separarea celor două specii. Şi, surprize-surprize, asta se şi întâmplă (încă un loc în care evoluţia ar putea fi uşor demontată şi nu este): omul şi cimpanzeul au 7 secvenţe retrovirale identice (literalmente identice, unde retrovirus = 500 de perechi de baze). Să trecem acuma la calcule:

1 retrovirus = 500 perechi de baze (1 ADN e aproximativ 3 miliarde de perechi de baze)

posibilităţi de integrare = între 500 şi 2000, în fiecare din aceste cazuri cu posibilităţi între 100.000-250.000

Luând cel mai defavorabil caz, posibilitatea ca un retrovirus să se integreze într-un loc este de 1 la 50.000.000 (de reţinut că, la oameni şi maimuţe, nici măcar o nucleotidă nu este folosită de două ori ca spaţiu de integrare de către doi retroviruşi diferiţi).

Deci, în cazul în care omul şi maimuţa nu au un strămoş comun, care e probabilitate ca 2 retroviruşi identici să se integreze în acelaşi loc? Aproximativ 1 la 5*1014 (aproximativ pentru că ADN-ul la om şi maimuţă nu sunt chiar identice). Cred că nici nu mai are rost să mă complic să calculez probabilitatea pentru 7 astfel de cazuri, ideea este clară: aceasta este cea mai mare lucrare a lui Satan, e incredibil cum a reuşit el să păcălească oameni de ştiinţă făcând să pară că omul şi maimuţa au un strămoş comun.

Să fim serioşi, orice om onest ar trebui să recunoască că aceasta este o dovada foarte bună în favoarea evoluţiei omului dintr-o altă specie. Chiar şi Michael Behe, cel mai celebru proponent al Intelligent Design-ului, acceptă evoluţia omului (el are alte griji, precum ireductibilitatea complexă).

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 28 so far )

Consciousness raising

Posted on Decembrie 21, 2008. Filed under: Dawkins&co., Religie | Etichete:, , |


untitled22

Cum ţi se pare imaginea de mai sus? E drăguţ ca nişte copilaşi de diverse religii să facă o scenetă de dragul ecumenismului, nu? NU! Dacă ai cunoştinţa în priză vei observa imediat ce e grav cu poza de mai sus. Cum spunea şi Richard Dawkins: „Nu există un copil catolic, doar un copil născut din părinţi catolici, nu există aşa ceva precum un copil musulman, există doar copii născuţi din părinţi musulmani.”

Şi are dreptate Dawkins. Consideră următoarea situaţie:

untitled

E la fel de anormal să cataloghezi un copil după religia părinţilor precum este să îl cataloghezi după orientarea lor politică. Un copil nu ştie mai multe despre religie decât despre politică, îşi va spune propria părere când va atinge capacitatea intelectuală pentru aşa ceva.

La fel, principiile filozofice nu fac vreo excepţie:

untitled3

Cred că ideea este clară: religia nu trebuie să aibă mai multe privilegii doar pentru că se numeşte religie. Aşa că, luaţi aminte, iar de fiecare dată când veţi auzi pe cineva spunând „X este catolic”, unde X este un copil, aveţi grijă să-l corectaţi: nu, nu este un catolic, este un copil din părinţi catolici.

+bonus pentru fundies:

untitld

Post inspirat de: Richard Dawkins lecture at UC Berkeley

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...