Archive for Noiembrie 2008

Top 10 semne că eşti un fundamentalist creştin

Posted on Noiembrie 30, 2008. Filed under: Fundies | Etichete:, |

10 – Negi viguros existenţa altor mii de zei ale celorlalte religii, dar te simţi ofensat când cineva neagă existenţa zeului tău.

9 – Te simţi insultat şi dezumanizat când oamenii de ştiinţă spun că oamenii au evoluat din alte forme de viaţă, dar nu ai nicio problemă cu aserţiunea biblică (,) că omul a fost creat din noroi.

8 – Râzi de politeişti, dar nu ai nicio problemă în a crede într-un Dumnezeu întreit.

7 – Te înroşeşti la faţă când auzi de atrocităţile atribuite lui Allah, dar nici măcar nu schiţezi un gest când auzi cum Dumnezeu/Iehova omoară copiii Egiptului în „Exod” sau ordonă eliminarea unor grupuri etnice în „Iosua”, incluzând femei, copii şi…copaci!

6 – Râzi în faţa credinţelor hinduse ce deifică oameni, şi a credinţelor vechilor greci ce narează zei culcându-se cu femei, dar nu ai nimic împotriva doctrinei că Sfântul Spirit a impregnat-o pe Maria, care a dar naştere unui om-zeu ce a fost omorât, a revenit la viaţă şi apoi s-a ridicat la cer.

5 – Eşti în stare să-ţi petreci viaţa căutând mici găurele în vârsta ştiinţific stabilită a Pământului (câteva miliarde de ani), dar ţi se pare normal să crezi în date scrise de oameni din epoca de bronz ce trăiau în corturi şi ghiceau că Pământul există de câteva generaţii.

4 – Crezi că întreaga populaţie a acestei planete, cu excepţia celor ce aderă la credinţele tale (totuşi, excluzând sectele rivale), vor petrece o eternitate într-un iad infinit de suferinţă. Cu toate acestea, consideri religia ta cea mai tolerantă şi iubitoare.

3 – În timp ce ştiinţa modernă, istoria, geologia, biologia şi fizica nu au reuşit să te convingă, un idiot făcând tot felul de tumbe şi vorbind în limbi e tot ceea ce ai nevoie ca să te convingă de adevărul creştinismului.

2 – Defineşti 0.01% ca o rată mare de succes când vine vorba de rugăciuni împlinite. Crezi că restul de 99.99% e pur şi simplu voia Domnului.

1 – Ştii cu mult mai puţine decât mulţi atei şi agnostici despre Biblie, creştinism şi istoria bisericii – cu toate acestea, te consideri creştin.

Sursa:

http://www.evilbible.com/Top_Ten_List.htm

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 9 so far )

Micro vs. Macro

Posted on Noiembrie 29, 2008. Filed under: Creationism, evolutionism | Etichete:, , |

Printre cele mai utilizate trick-uri ale creaţioniştilor este distorsionarea unor termeni ştiinţifici astfel încât noua definiţie să le dea lor de câştig. Vorba aia: dacă dovezile nu-ţi susţin teoria, aruncă dovezile!

Campionul acestor termeni aş spune eu că este cuvântul teorie. Totuşi, incontestabil pe locul doi şi cu pretenţii de lider stă cuvântul „microevoluţie”. Ce o să-ţi spună un creaţionist? Microevoluţia (variaţia în cadrul unei specii) este un fapt incontestabil şi dovedit, macroevoluţia (transformarea unei specii în altă specie) e problema. Cuvântul ăsta m-a păcălit foarte mult şi pe mine, obişnuiam să susţin de câte ori aveam ocazia că doar macroevoluţia nu a fost dovedită. E un caz mai special de distorsionare pentru că de obicei aceasta este definiţia la care se gândeşte şi un specialist. Totuşi, creaţioniştii nu folosesc termenii cum trebuie. Ei se folosesc de această divizare pentru a crea impresia că ar fi două lucruri foarte diferite. Pentru un biolog, nu există însă mare diferenţă între cei doi termeni: macroevoluţia e pur şi simplu microevoluţie pe termen lung. Ambele se întâmplă la fel, prin aceleaşi mecanisme, din aceleaşi motive. De fapt, nici nu se utilizează foarte des aceste cuvinte pentru că nu au o importanţă deosebită în evoluţionism.

Ce e mai plauzibil?:

Scenariu 1: Macroevoluţia e microevoluţie pe termen lung: nu poţi umbla un kilometru fără să faci mai mulţi paşi.

Scenariu 2: Dumnezeu a creat ADN-ul şi i-a ordonat să nu macroevolueze.

Creaţioniştii se poartă de parcă ar fi o barieră magică care opreşte ADN-ul din transformare. Cum era de aşteptat, nu avem cunoştinţe despre aşa ceva.

Mai există o problemă: definirea speciei. Nu există vreun consens pentru stabilirea a ce determină ceva să fie o specie nouă sau nu. Aşa că, chiar dacă li se prezintă o dovadă pentru macroevoluţie, creaţioniştii pot scăpa ieftin: spun că acel animal e tot din specia respectivă şi au scăpat. Sau, mai rău, spun că e altă specie; şi cum ştiu ei sigur că ceva nu poate macroevolua, au rezolvat treaba. Niciuna din căi nu e rezonabilă.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 2 so far )

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...