Ce aud când vorbesc creaţioniştii

Posted on Septembrie 23, 2008. Filed under: Creationism, evolutionism | Etichete:, |

Tradus din http://ari-rahikkala.livejournal.com/38536.html via http://scienceblogs.com/pharyngula/2008/09/what_i_hear_when_creationists.php

„Teoria copilăriei, cunoscută şi sub numele de originea copilului, este o minciună jignitoare şi damnabilă. Cum poate o persoană raţională crede că toţi oamenii au fost o dată bebeluşi? Consideră următoarele argumente:

Nu există nicio cale de dezvoltare dintre un bebeluş şi un adult, nicio formă tranziţională dintre aceste două specii. Arată-mi măcar un copil cu capul unui adult. Poţi? Nu? Nici măcar un bebeluş cu barbă? Niciun adult cu oasele craniului nefuzionate, înafară de câteva cazuri nefericite? Nici măcar o mică fetiţă nou-născută căreia să-i crească dintr-o dată sânii ? Nu-i poţi găsi pentru că nu există. Nu există nici măcar o formă de tranziţie între un copil şi un adult şi nici nu vei găsi vreuna deoarece teoria este pur şi simplu o minciună ne-ştiinţifică.

Dezvoltarea copilului a fost bine documentată în studiul nostru de 6 luni, folosind circa 1000 de copii şi adulţi de diferite vârste. Am demonstrat că, în ciuda unor mici variaţii precum greutate sau grăsimea corpului şi schimbul dinţilor de lapte cu cei permanenţi, la sfârşitul experimentului, oricine a început ca şi copil, a sfârşit la fel. Copii şi adulţii sunt două genuri diferite şi nu pot exista atâtea modificări astfel încât copilul să devină adult. Respingem orice dovezi ale experimentelor pe termen lung deoarece credem că legile fizice s-au schimbat în ultimul an.

Să afirmi că oamenii maturi provin din copii este degradant din punct de vedere moral. Vedem că toţii cum se comportă copii. Dacă ne-am comporta ca cei mici am trişa, fura şi minţi tot timpul unii cu ceilalţi. Dacă teoria copilăriei ar fi adevărată nu ar exista moralitate şi fără vreo moralitate pe care să se poată clădi, nicio societate. Copilăria este o minciună folosită de şarlatani pentru a justifica lucruri rele precum şcolile publice.

Nu există un consens între oamenii de ştiinţă în ceea ce priveşte această teorie. Ar trebui să predăm controversa. Copii trebuie să fie învăţaţi că posibilitatea ca ei să devină adulţi e una pur teoretică. Mulţi copii provin din familii care nu subscriu teoriei copilăriei şi ar putea fi deranjaţi dacă li s-ar preda teoria ca fapt.”

Mai postez o dată raţionamentul, de data asta cu comentariile mele (scrise îngroşat):

Teoria copilăriei (evoluţionismul), cunoscută şi sub numele de originea copilului, este o minciună jignitoare şi damnabilă. Cum poate o persoană raţională crede că toţi oamenii au fost o dată bebeluşi? (…crede că toţi oamenii au fost o dată peşti?) Consideră următoarele argumente:
Nu există nicio cale de dezvoltare dintre un bebeluş şi un adult, nicio formă tranziţională dintre aceste două specii. (nu există nicio o fosilă tranziţională dintre două genuri)Arată-mi măcar un copil cu capul unui adult. Poţi? Nu? Nici măcar un bebeluş cu barbă? Niciun adult cu oasele craniului nefuzionate, înafară de câteva cazuri nefericite? Nici măcar o mică fetiţă nou-născută căreia să-i crească dintr-o dată sânii? (arată-mi un crocodil cu cap de pasăre, un mamifer cu solzi etc) Nu-i poţi găsi pentru că nu există. Nu există nici măcar o formă de tranziţie între un copil şi un adult şi nici nu vei găsi vreuna deoarece teoria este pur şi simplu o minciună ne-ştiinţifică. (evoluţia e DOAR O TEORIE)


Dezvoltarea copilului a fost bine documentată în studiul nostru de 6 luni, folosind circa 1000 de copii şi adulţi de diferite vârste. (de fapt n-am făcut niciun studiu) Am demonstrat că, în ciuda unor mici variaţii precum greutate sau grăsimea corpului şi schimbul dinţilor de lapte cu cei permanenţi, la sfârşitul experimentului, oricine a început ca şi copil, a sfârşit la fel. (microevoluţia e adevărată, macroevoluţia ba) Copii şi adulţii sunt două genuri diferite şi nu pot exista atâtea modificări astfel încât copilul să devină adult. Respingem orice dovezi ale experimentelor pe termen lung deoarece credem că legile fizice s-au schimbat în ultimul an. (off topic, lumina avea în trecut viteză mai mare, de aia se poate ca universul să aibă 10000 de ani).
Să afirmi că oamenii maturi provin din copii este degradant din punct de vedere moral. Vedem că toţii cum se comportă copii. Dacă ne-am comporta ca cei mici am trişa, fura şi minţi tot timpul unii cu ceilalţi. Dacă teoria copilăriei ar fi adevărată nu ar exista moralitate şi fără vreo moralitate pe care să se poată clădi, nicio societate. (teoria lui Darwin a dus la Holocaust, comunism etc. şi le spune oamenilor că e ok să omoare, să fure ş.a.m.d. pentru a supravieţui ) Copilăria este o minciună folosită de şarlatani pentru a justifica lucruri rele precum şcolile publice. (evoluţionismul e o minciună a oamenilor de ştiinţă pentru a justifica imoralitatea lor )
Nu există un consens între oamenii de ştiinţă în ceea ce priveşte această teorie. Ar trebui să predăm controversa. Copii trebuie să fie învăţaţi că posibilitatea ca ei să devină -adulţi e una pur teoretică. Mulţi copii provin din familii care nu subscriu teoriei copilăriei şi ar putea fi deranjaţi dacă li s-ar preda teoria ca fapt. (hai că deja v-aţi prins).

Mai pot fi adăugate multe alte dovezi: teoria copilului violează legea a doua a termodinamicii (printre puţinele care nu s-au schimbat în ultimul an), toţi copii care „păreau” adulţi nu sunt nimic altceva decât farse ale oamenilor de ştiinţă şi unde mai pui că, dacă copii ar deveni adulţi, de ce mai există încă copii?

Make a Comment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: