Dilema lui Cornel

Posted on Septembrie 11, 2008. Filed under: Creationism, evolutionism | Etichete:, , , , |

Citeam ieri pe TLP un post şi am dat de încă un “specialist” în ale evoluţiei . Numele lui este Cornel Dragoş, profesor şi colaborator al revistei “Argeşul Ortodox”, care, printre altele, a făcut o pasiune pentru evoluţionism. (puteţi citi articolele lui aici: http://laurentiudumitru.ro ).

Astfel, într-un articol aflăm de veşnicele pericole pe care evoluţionismul le-ar putea aduce. Citez: “Principala cauză a majorităţii problemelor sociale prezente, inclusiv avortul, violenţa domestică, rasismul, jaful sau crima, o constituie deprecierea vieţii umane. Dacă omul nu este decât „un animal vorbitor”, de ce am aştepta mai mult de la el?” În primul rand, acesta nu se califică ca argument. Orice teorie ştiinţifică trebuie tratată ca atare, adică prin metode ştiinţifice, nu prin pseudo-argumente emoţionale. Cum naiba să tratezi un astfel de subiect în lumina consecinţelor pe care le-ar putea avea? Ceea ce interesează la o teorie este veridicitatea ei, oricât de neplăcute ar fi consecinţele.

Aflăm că Hitler e mare suporter al evoluţionismului şi asta a dus la celebrele sale crime împotriva umanităţii. Poate că lui Cornel nu-i prea surâde ideea de selecţie naturală, dar cu siguranţă o altfel de selecţie funcţionează perfect la el. Asta pentru că Hitler, în nenumărate rânduri, de-a lungul carierei sale a vorbit despre credinţa sa: “Astăzi consider că acţionez după voinţa Creatorului: apărându-mă de evrei, pun mâna pentru lucrarea Domnului”. E destul de complicat de stabilit care era într-adevăr crezul său, pentru că a vorbit de multe ori şi împotriva religiei sale (romano-catolică), cel mai probabil s-a folosit de creştinism pentru a păcăli masele. La fel s-a întâmplat şi cu evoluţionismul, văzut ca o bună oportunitate de a “demonstra” superioritatea rasei caucazine. Deci, argumentul lui Cornel e cu atât mai penibil cu cât te gândeşti că după acelaşi raţionament, profesorul ar ajunge la concluzia că nici religia sa nu ar fi demnă de încredere. Din fericire, nu aşa stă cazul şi cu asta mă întorc la dilema lui Cornel.

Iată ce se întreabă acesta: “Din clasele liceale am reţinut că la mamifere, animalele cu reproducere sexuată, numărul cromozomilor este par. Determinările arată că toate speciile de maimuţe au 48 de cromozomi, în timp ce omul are numai 46. Din cauza acestei discontinuităţi nu putea avea loc o evoluţie continuă de la maimuţă la om, deoarece nu poate exista nici o specie de mamifer cu 46,5 cromozomi (sau alt număr neîntreg) şi nici măcar cu 47 de cromozomi. Există şi autori, apărători ai ideilor evoluţioniste, care susţin că transformarea maimuţă-om s-ar fi realizat brusc, prin contopirea unor cromozomi ai maimuţei. Lipsiţi de cunoştinţe solide referitoare la mutaţiile genetice, ei „uită” că la mamifere nu este posibilă apariţia unui individ viabil şi fertil, care să prezinte o mutaţie atât de radicală. Alţi susţinători ai umanizării maimuţei afirmă transformarea lentă (în milioane de ani) a mamiferului în om, concomitent cu transformarea cromozomială bruscă. Să mai risipim cerneala pentru a comenta o asemenea atitudine „ştiinţifică”?” Pare interesantă întrebarea, dar s-a răspuns la ea de ceva timp. Acesta este încă unul din locurile în care evoluţia ar putea fi refutată, dar lucrurile nu stau aşa. Minunea s-a întâmplat şi se numeşte cromozomul 2 uman. (să se înţeleagă ca pereche de cromozomi) Acesta este considerat de specialişti ca fiind rezultatul fuziunii dintre două perechi de cromozomi ale unor strămoşi. De unde putem ştii lucrul acesta? Genele aflate pe cromozomul 2 uman sunt aproape identice cu cele aflate la o specie foarte apropiată de noi, Pan paniscus, o specie de cimpanzeu (genul Pan). Aproape identice, cu o mică precizare: infromaţia se află pe doi cromozomi. La fel se poate spune şi despre genele de pe doi cromozomi când vine vorba de urangutani şi gorile, cu ceva mai puţine similitudini. Lucrul e de aşteptat, având în vedere că omul e mai apropiat de cimpanzeu decât de urangutani sau gorile.

Din clasele liceale, vorba profesorului, se ştie că orice cromozom are un centromer. Surpize, surprize, în cromozomul 2 uman există rămăşiţele unui al doilea centromer. Tot din liceu, am aflat că la capătul oricărui cromozom se află telomerii, dar în cazul cromozomului 2 uman, se găsesc secvenţe telomerice în centrul acestuia!

E rezolvată şi problema mutaţiei. Nu a fost niciuna, a fost o fuziune. Oricum, e de apreciat faptul că măcar profesorul Cornel Dragoş a nimerit numărul de cromozomi la om, spre deosebire de Pr. Arsenie Boca (http://sceptiq.blogspot.com/2008/03/sa-invatam-genetica-cu-pr-arsenie-boca.html).

Make a Comment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Un răspuns to “Dilema lui Cornel”

RSS Feed for fishin’ with Darwin Comments RSS Feed

Reblogged this on sfintiinugresesc and commented:
final: „Oricum, e de apreciat faptul că măcar profesorul Cornel Dragoş a nimerit numărul de cromozomi la om, spre deosebire de Pr. Arsenie Boca”


Where's The Comment Form?

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: