Archive for 7 septembrie 2008

De ce nu acceptă religioşii evoluţia

Posted on septembrie 7, 2008. Filed under: evolutionism | Etichete:, , , |

Iată câteva motive pentru care marea majoritate a credincioşilor refuză şi astăzi teoria evoluţiei. Cei care totuşi nu o fac, probabil au rezolvat punctul 4 (printre care se numără şi subsemnatul).

  1. Certitudinea: unii oameni pur şi simplu ştiu că au dreptate şi oricât de mult ai încerca să-i convingi să dea o şansă şi celeilalte părţi, ei au decis a priori ce să creadă.
  2. Trebuie să gândeşti. Multora nu le place acest proces cognitiv. Evident că de moment ce accepţi evoluţionismul trebuie să-ţi schimbi şi concepţia despre divinitate. Pentru unii, e prea mult stres.
  3. Ignoranţa: nici măcar nu şi-au pus problema. Evoluţionismul e doar o teorie, o speculaţie, fiecare e liber să creadă ce vrea, bla-bla-bla…
  4. Nu vor să renunţe la ceea ce cred. Părerea mea este că, până când textele sfinte nu vor fi reconciliate cu teoria evoluţiei, mulţi vor refuza să creadă oricât de bune şi de multe ar fi dovezile. Nu ar fi prima dată: pe vremea lui Galilei s-a întâmplat acelaşi lucru. Mult mai greu s-ar fi renunţat la geocentrism dacă lumea nu ar fi ajuns să interpreteze textele mai puţin literal ca până atunci.
  5. Pentru unii apartenenţa de lumea primatelor este o jignire mult prea mare. Vezi celebra: „Tu vrei să spui că mă trag dintr-o maimuţă?” – de obicei indiviul şi gesticulează de mama focului în acel moment; trebuie să recunoaştem că există totuşi o asemănare. De obicei aceşti indivizi sunt şi cei obsedaţi de „consecinţele” morale ale evoluţionismului. Iată ce spune Stareţ Varsanufie de la Optina (1845-1913): “Filosoful englez Darwin a creat un adevărat sistem, după care viaţa este lupta pentru existenţă, lupta celui tare împotriva celui slab, unde cei biruiţi sunt sortiţi nimicirii. El pune început unei gîndiri sălbatice, iar cei ce ajung a crede în ea nu se vor uita de două ori dacă să omoare un om, să se năpustească asupra unei femei ori să jefuiască cel mai apropiat prieten – şi vor face toate acestea liniştiţi, avînd deplina recunoaştere a dreptului lor de a săvîrşi aceste nelegiuiri.” Asta explică de ce ţările scandinave, cu cel mai mare procentaj ai adepţilor evoluţiei, au una din cele mai mici răţi a criminalităţii de pe întregul mapamond. Şi, ca să vezi ironie, cine ne-a plasat pe noi în rândul primatelor? Vreun ateu obsedat de evoluţionism? Dimpotriva, un creaţionist (Carolus Linneaus).
  6. Îndoctrinare & co.: aveţi grijă de unde vă procuraţi informaţiile! O conferinţă ţinută de către un pastor despre evoluţionism nu ar fi tocmai cea mai bună alegere. Normal, nu vă opreşte nimeni să mergeţi, dar tot timpul trebuie să vă uitaţi de cealaltă parte a gardului. O parte a poveştii pare întotdeauna plauzibilă. Până când nu examinezi dovezile din ambele părţi nu ai cum să-ţi dai seama de întregul adevăr. Şi, am ajuns la ultima categorie:
  7. Obsedaţii de diavol. C.S. Lewis spunea că atunci când vine vorba de diavol, omul poate face două greşeli: să fie obsedaţi de acesta sau să nu-l bage deloc în seama. Unii nu ascultă sfatul se pare, iar rezultatul e cât se poate de trist: oamenii de ştiinţă nu sunt decât nişte îndrăciţi ce s-au revoltat împotriva Creatorului lor. Parcă nici nu-i poţi blama pe aceştia: cine ar accepta o teorie când eşti sigur că e făcută de oameni posedaţi de diavol?
Reclame
Citește articolul întreg | Make a Comment ( 6 so far )

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...